Basic HTML Version
82
Minte Caracter ¸si Personalitate vol.2
pas, pe calea c˘atre c˘aminul ceresc. Dar, prin anticiparea necazului,
mul¸ti oameni î¸si fac povara vie¸tii de dou˘a ori mai insuportabil˘a.
Atunci când se confrunt˘a cu situa¸tii potrivnice sau dezam˘agiri, ei
cred c˘a totul este pierdut, c˘a greut˘a¸tile lor sunt cele mai grele din
lume ¸si c˘a, în mod sigur, au ajuns la cap˘atul puterilor. Prin urmare,
se las˘a cople¸si¸ti de descurajare ¸si r˘aspândesc o atmosfer˘a ap˘as˘atoare
asupra tuturor celor din jur. Via¸ta îns˘a¸si devine o povar˘a pentru ei.
Dar nu trebuie s˘a se întâmple a¸sa. Schimbarea modului lor de
gândire necesit˘a un efort hot˘arât al voin¸tei. Totu¸si, aceast˘a schimbare
este posibil˘a. Fericirea lor, atât pentru via¸ta prezent˘a, cât ¸si pentru
cea viitoare, depinde de m˘asura în care î¸si vor concentra gândurile
asupra lucrurilor îmbucur˘atoare. Ace¸sti oameni trebuie s˘a-¸si abat˘a
privirile de la scena întunecat˘a, care este rodul propriei lor imagi-
na¸tii, s˘a contemple binecuvânt˘arile pe care Dumnezeu le-a pres˘arat
pe c˘ararea lor ¸si s˘a priveasc˘a dincolo de cele prezente, spre cele
nev˘azute ¸si ve¸snice. —
The Ministry of Healing, 247, 248
(1905).
R˘aspândirea umbrelor
— Nu este în¸telept s˘a adun˘am toate
amintirile nepl˘acute ale trecutului — dezam˘agirile ¸si nedrept˘a¸tile —
pentru a discuta despre ele ¸si a ne plânge de ele, pân˘a când ajungem
cople¸si¸ti de descurajare. Un suflet descurajat este plin de întunecime,
alung˘a lumina lui Dumnezeu din propria sa inim˘a ¸si r˘aspânde¸ste
umbre întunecoase pe c˘aile altora. —
Steps to Christ, 117
(1892).
A vorbi mai mult despre binecuvânt ˘ari ¸si mai pu¸tin despre
necazuri
— Bun˘atatea Domnului fa¸t˘a de noi este mare. El nu-I
va l˘asa niciodat˘a ¸si nici nu-I va p˘ar˘asi pe aceia care se încred în
[460]
El. Dac˘a am cugeta ¸si dac˘a am vorbi mai pu¸tin despre necazurile
noastre ¸si mai mult despre harul ¸si bun˘atatea lui Dumnezeu, noi ne-
am ridica deasupra confuziei ¸si a multor dificult˘a¸ti pe care le suferim.
Fra¸tii mei ¸si surorile mele, voi, care sim¸ti¸ti întunericul ab˘atându-se
asupra c˘ailor voastre, lua¸ti-v˘a harfele ag˘a¸tate în ramurile copacilor
¸si, asemenea robilor Babilonului, face¸ti ca încercarea s˘a devin˘a un
cântec al mul¸tumirii.
Poate c˘a ve¸ti spune: „Cum pot cânta, când întunericul se a¸sterne
în calea mea ¸si când povara durerii ¸si a însingur˘arii apas˘a în sufletul
meu?“ Dar, oare, necazurile noastre L-au îndep˘artat de la noi pe
Prietenul plin de putere pe care-L avem în Isus? Nu ar trebui ca
dragostea uimitoare a lui Dumnezeu, manifestat˘a prin darul Fiului
S˘au iubit, s˘a fie motivul unei bucurii neîncetate pe care s˘a o tr˘aim?