Page 174 - M

Basic HTML Version

170
M˘arturii pentru comunitate vol.3
mai departe atât de indiferen¸ti, alegând propria noastr˘a cale, privind
acolo unde vor ochii no¸stri ¸si îndep˘artându-ne din ce în ce mai mult
de Dumnezeu, cum au f˘acut-o ¸si evreii? Dumnezeu nu poate face
lucruri mari pentru poporul S˘au din pricina împietririi inimii lor ¸si
necredin¸tei p˘ac˘atoase.
Dumnezeu nu datoreaz˘a respect nici unei persoane; îns˘a, în
fiecare genera¸tie, cei care se tem de Domnul ¸si lucreaz˘a cu dreptate
sunt primi¸ti de El, cât˘a vreme cei care sunt cârtitori, necredincio¸si ¸si
r˘azvr˘ati¸ti nu vor c˘ap˘ata favoarea Sa ¸si nici binecuvânt˘arile f˘ag˘aduite
acelora care iubesc adev˘arul ¸si umbl˘a în el. Cei care au lumina ¸si nu
o urmeaz˘a, trecând cu vederea cerin¸tele lui Dumnezeu, vor descoperi
c˘a binecuvânt˘arile lor vor fi preschimbate în blesteme, iar îndur˘arile
de care s-ar fi bucurat, în judec˘a¸ti. Dumnezeu dore¸ste ca noi s˘a
înv˘a¸t˘am umilin¸ta ¸si supunerea pe m˘asur˘a ce citim istoria Israelului
antic, care a fost poporul S˘au ales, deosebit, dar care ¸si-a provocat
singur distrugerea pentru c˘a a urmat propria lui cale.
Religia Bibliei nu se aplic˘a în detrimentul s˘an˘at˘a¸tii corpului sau
min¸tii. Influen¸ta Duhului lui Dumnezeu este cel mai bun medicament
care poate fi primit de un b˘arbat sau o femeie bolnav˘a. Cerul este
numai s˘an˘atate de la un cap˘at la altul; ¸si cu cât bolnavul credincios
se las˘a p˘atruns mai mult de influen¸tele cere¸sti, cu atât este mai
sigur˘a îns˘an˘ato¸sirea sa. La alte institu¸tii medicale se încurajeaz˘a
distrac¸tiile, teatrul ¸si dansul pentru a stârni o stare de excita¸tie, dar
aceste lucruri sunt înfrico¸s˘atoare în ce prive¸ste rezultatul ob¸tinut sub
aspect religios. Teoria dr. Jackson cu privire la acest lucru nu este
numai eronat˘a, dar ¸si periculoas˘a. Chiar ¸si a¸sa, el a exprimat aceasta
într-un asemenea mod, încât, dac˘a instruc¸tiunile sale ar fi luate în
seam˘a, pacien¸tii ar fi f˘acu¸ti s˘a cread˘a c˘a îns˘an˘ato¸sirea lor depinde
de faptul ca ei s˘a aib˘a cât mai pu¸tine gânduri despre Dumnezeu ¸si
cer. Este adev˘arat c˘a exist˘a persoane cu mintea necump˘anit˘a, care
î¸si imagineaz˘a c˘a sunt foarte religioase ¸si care î¸si impun postul ¸si
rug˘aciunea în detrimentul s˘an˘at˘a¸tii. Aceste suflete se las˘a am˘agite de
[173]
bun˘avoie. Dumnezeu nu a cerut de la ele a¸sa ceva. Au o neprih˘anire
fariseic˘a, izvorât˘a de la ele însele, nu de la Hristos. Se încred în
propriile lor fapte bune pentru mântuire ¸si caut˘a s˘a cumpere Cerul
prin lucr˘ari meritorii, care le apar¸tin, în loc s˘a se încread˘a, a¸sa cum
ar trebui s-o fac˘a orice p˘ac˘atos, numai în meritele unui Mântuitor