Page 26 - M

Basic HTML Version

22
M˘arturii pentru comunitate vol.3
avut pl˘acerea s˘a ne-o dea, v˘a rug˘am fierbinte, fra¸tii mei, s˘a-l elibera¸ti
pe so¸tul eu. Nu
[18]
doresc s˘a-mi închipui care vor fi consecin¸tele continu˘arii ca ¸si
pân˘a acum a lucr˘arii sale. El v-a slujit cu credincio¸sie ¸si f˘ar˘a egoism
ani de zile ¸si a c˘azut în cele din urm˘a sub ap˘asarea poverilor puse
asupra sa. Apoi, fra¸tii s˘ai, în care se încrezuse, l-au p˘ar˘asit. L-au l˘asat
s˘a cad˘a în bra¸tele mele ¸si l-au abandonat. Timp de aproape doi ani i-
am fost infirmier˘a, îngrijitoare, medic. Nu doresc s˘a trec prin aceast˘a
experien¸t˘a a doua oar˘a. Fra¸tilor, vre¸ti s˘a ridica¸ti poverile ce ne apas˘a
¸si s˘a ne îng˘adui¸ti s˘a ne p˘astr˘am puterile, a¸sa cum vrea Dumnezeu,
astfel încât cauza, în general, s˘a poat˘a beneficia de eforturile pe care
le-am putea depune, în t˘aria Sa? Sau ne ve¸ti l˘asa s˘a fim cuprin¸si de
sl˘abiciune, încât vom deveni nefolositori cauzei?
Fragmentul precedent al acestui apel a fost citit la întâlnirea de
tab˘ar˘a din New Hampshire, în august 1871.
Când ne-am întors din Kansas, în toamna anului 1870, fr. B.
era acas˘a, bolnav de friguri. Sora Van Horn, în acest timp, lipsea
de la editur˘a, din pricina frigurilor care o cuprinseser˘a ca urmare a
mor¸tii nea¸steptate a mamei sale. Fr. Smith lipsea ¸si el de la editur˘a,
aflându-se în Rochester, N.Y., pentru a se reface dup˘a friguri. La
editur˘a era mult˘a treab˘a neterminat˘a; cu toate acestea, fratele B. ¸si-a
p˘ar˘asit postul datoriei pentru a-¸si satisface propria pl˘acere. Acest
fapt petrecut în experien¸ta sa îl caracterizeaz˘a ca om. El trateaz˘a cu
u¸surin¸t˘a îndatoririle sacre.
Faptul c˘a a urmat calea pe care a urmat-o a constituit o mare
tr˘adare a încrederii ce-i fusese acordat˘a. Ce contrast izbitor este între
acest lucru ¸si via¸ta lui Hristos, Modelul nostru! El era Fiul lui Iehova
¸si Întemeietorul mântuirii noastre. El a trudit ¸si a suferit pentru noi.
El S-a t˘ag˘aduit pe Sine ¸si întreaga Sa via¸t˘a a fost o scen˘a continu˘a
a muncii ¸si lipsurilor. Dac˘a ar fi vrut, ¸Si-ar fi putut petrece zilele
într-o lume a Sa, dup˘a cum ar fi considerat c˘a e mai bine, în tihn˘a ¸si
îndestulare, ¸si ar fi pretins pentru Sine toate pl˘acerile ¸si satisfac¸tiile
pe care I le-ar fi putut oferi lumea. Îns˘a El nu a ¸tinut seama de
confortul S˘au personal. Nu a tr˘ait pentru propria Sa pl˘acere, ci
pentru a face binele ¸si a- ¸Si rev˘arsa binecuvânt˘arile asupra celorlal¸ti.
Fratele B. era bolnav de friguri. Cazul lui era critic. Pentru a
face dreptate cauzei lui Dumnezeu, m˘a v˘ad constrâns˘a s˘a declar
c˘a boala sa nu era rezultatul unui devotament neobosit în interesul
[19]