Page 294 - M

Basic HTML Version

290
M˘arturii pentru comunitate vol.3
p˘area s˘a fie îndep˘artat˘a de la popor. Ei au oferit arderi de tot vi¸telului
de aur ¸si peste ei a pus st˘apânire un spirit de u¸sur˘atate. ¸Si-au permis
excese ¸si be¸tii ru¸sinoase; au mâncat, au b˘aut ¸si s-au sculat s˘a joace.
Trecuser˘a numai câteva s˘apt˘amâni de când încheiaser˘a cu Dum-
nezeu un leg˘amânt solemn de a asculta de glasul S˘au. Ascultaser˘a la
cuvintele Legii lui Dumnezeu, rostite cu o m˘are¸tie înfrico¸s˘atoare de
pe muntele Sinai, în mijlocul tunetelor, fulgerelor ¸si cutremurelor
de p˘amânt. Ei auziser˘a declara¸tia chiar de pe buzele lui Dumnezeu.
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul t˘au, care te-a scos din ¸Tara Egiptului,
din casa robiei. S˘a nu ai al¸ti dumnezei afar˘a de Mine. S˘a nu-¸ti faci
chip cioplit, nici vreo înf˘a¸ti¸sare a lucrurilor care sunt sus în ceruri
[297]
sau jos pe p˘amânt, sau în apele mai de jos decât p˘amântul. S˘a nu te
închini înaintea lor ¸si s˘a nu le sluje¸sti; c˘aci Eu, Domnul, Dumnezeul
t˘au, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea p˘arin¸tilor
în copii pân˘a la al treilea ¸si al patrulea neam al celor ce M˘a ur˘asc,
¸si M˘a îndur pân˘a la al miilea neam de cei ce M˘a iubesc ¸si p˘azesc
poruncile Mele.“
Aaron ¸si, de asemenea, fiii lui fuseser˘a în˘al¸ta¸ti prin faptul c˘a
au fost chema¸ti pe munte pentru a fi martori acolo ai slavei lui
Dumnezeu. „Ei au v˘azut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui
era un fel de lucrare de safir str˘aveziu, întocmai ca cerul în cur˘a¸tia
lui.“
Dumnezeu îi rânduise pe Nadab ¸si Abihu pentru cea mai sfânt˘a
lucrare, de aceea i-a onorat într-un mod minunat. Le-a pus înaintea
ochilor priveli¸stea slavei Sale neasemuite, pentru ca scenele la care
aveau s˘a fie martori pe munte s˘a le r˘amân˘a întip˘arite în minte, s˘a-i
fac˘a mult mai capabili s˘a lucreze în slujba Sa ¸si s˘a-I dea înaintea po-
porului acea cinstire ¸si respect pios care s˘a-i duc˘a la o în¸telegere mai
clar˘a a caracterului S˘au ¸si s˘a trezeasc˘a în ei supunerea ¸si considera¸tia
cuvenite pentru toate cerin¸tele Sale.
Înainte ca Moise s˘a urce pe munte, l˘asându-¸si în urm˘a poporul,
el le-a citit cuvintele leg˘amântului pe care Dumnezeu îl f˘acuse cu ei,
¸si ei au r˘aspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul!“ Cât
de mare trebuie s˘a fi fost p˘acatul lui Aaron, cât de grav înaintea lui
Dumnezeu!
În timp ce Moise primea Legea lui Dumnezeu pe munte, Domnul
l-a anun¸tat cu privire la p˘acatul Israelului celui r˘azvr˘atit ¸si i-a cerut
s˘a-i lase pentru ca El s˘a-i poat˘a nimici. Îns˘a Moise s-a rugat înaintea