Page 308 - M

Basic HTML Version

304
M˘arturii pentru comunitate vol.3
timpul bolii so¸tului meu, când erau încerca¸ti fra¸tii ¸si surorile noastre
[312]
de acolo ¸si când Satana avea o putere deosebit˘a asupra lor, a¸ti fi
sorbit amândoi adânc din spiritul lor de invidie ¸si def˘aimare. V-a¸ti fi
aflat în num˘arul lor, tot atât de zelo¸si ca to¸ti ceilal¸ti, pentru a-l scoate
drept o ru¸sine pentru Cuvânt, pe el, un om bolnav, m˘acinat de griji,
un paralitic.
Ave¸ti obiceiul de a v˘a scuza lipsurile, umblând ¸si ocupându-v˘a
cu relele a c˘aror existen¸t˘a o presupune¸ti la fratele ¸si sora White;
iar dac˘a a¸ti avea ocazia, cum au avut cei din Battle Creek, v-a¸ti
aventura mai departe decât au f˘acut-o unii dintre aceia în cruciada
lor nelegiuit˘a împotriva noastr˘a; c˘aci voi ave¸ti mai pu¸tin˘a credin¸t˘a
¸si mai pu¸tin respect decât au avut unii dintre ei ¸si a¸ti fi mai pu¸tin
înclina¸ti s˘a respecta¸ti lucrarea ¸si chemarea noastr˘a.
Mi s-a ar˘atat c˘a, în ciuda faptului c˘a ave¸ti înaintea ochilor expe-
rien¸ta trist˘a ¸si exemplul altora care ¸si-au pierdut dragostea fa¸t˘a de
noi, au cârtit, ne-au def˘aimat ¸si au fost invidio¸si pe noi, nu ve¸ti fi
mi¸sca¸ti de exemplul lor, iar Dumnezeu v˘a va pune la prob˘a fidelitatea
¸si va scoate la iveal˘a tainele inimilor voastre. Neîncrederea, invidia ¸si
suspiciunile voastre vor fi descoperite ¸si sl˘abiciunile voastre scoase
la lumin˘a pentru ca voi s˘a le pute¸ti vedea ¸si, dac˘a ve¸ti voi, s˘a v˘a
în¸telege¸ti pe voi în¸siv˘a.
V-am v˘azut ascultând conversa¸tia b˘arba¸tilor ¸si femeilor ¸si cât
de mul¸tumi¸ti era¸ti s˘a aduna¸ti p˘arerile ¸si impresiile lor care nu erau
în favoarea lucr˘arilor noastre. Unii g˘aseau o vin˘a pentru un anumit
lucru, al¸tii pentru un altul, a¸sa cum f˘aceau cârtitorii printre copiii lui
Israel, când Moise era conduc˘atorul lor. Unii ne criticau umblarea,
spunând c˘a nu eram atât de conservatori pe cât ar fi trebuit s˘a fim;
c˘a n-am c˘autat s˘a fim pe placul poporului, lucru pe care l-am fi
putut face; c˘a am vorbit prea pe fa¸t˘a; c˘a am mustrat prea aspru.
Unii discutau despre îmbr˘ac˘amintea sorei White, c˘autând nod în
papur˘a. Unii î¸si exprimau nepl˘acerea legat˘a de calea urmat˘a de
fratele White ¸si remarcile erau aruncate când de unul, când de altul,
punând sub semnul întreb˘arii umblarea lor ¸si sco¸tându-le gre¸seli
de nimic. Un înger st˘atea înaintea acestor persoane, nev˘azut de ei,
scriind repede cuvintele lor într-o carte, care va fi odat˘a deschis˘a în
fa¸ta lui Dumnezeu ¸si a îngerilor.
Unii caut˘a cu nesa¸t câte ceva de condamnat la fratele ¸si sora
[313]
White, care au albit în slujba pe care o au în cauza lui Dumnezeu.