Page 359 - M

Basic HTML Version

Apel c˘atre cei tineri
355
T˘ag˘aduirea eului în îmbr˘ac˘aminte este o parte a datoriei noastre cre¸s-
tine. A ne îmbr˘aca simplu ¸si a ne ab¸tine de la etalarea bijuteriilor ¸si
podoabelor de orice fel, aceasta este în armonie cu credin¸ta noastr˘a.
Ne num˘ar˘am noi printre aceia care v˘ad nes˘abuin¸ta celor lume¸sti care
î¸si îng˘aduie extravagan¸t˘a în îmbr˘ac˘aminte ¸si de asemenea iubirea de
distrac¸tii? Dac˘a este a¸sa, ar trebui s˘a apar¸tinem categoriei acelora
care se feresc de tot ceea ce aprob˘a acest spirit care pune st˘apânire
pe mintea ¸si inima celor ce tr˘aiesc numai pentru aceast˘a lume ¸si care
nu se gândesc niciodat˘a ¸si nu-¸si fac o grij˘a pentru cea viitoare.
Tineri cre¸stini, am v˘azut în unii dintre voi o dragoste pentru
îmbr˘ac˘aminte ¸si etalare ostentativ˘a care mi-a provocat suferin¸t˘a. La
unii care au fost bine educa¸ti, care au avut din pruncie privilegii
religioase ¸si care s-au îmbr˘acat în Hristos prin botez, m˘arturisind
astfel c˘a sunt mor¸ti fa¸t˘a de lume, am v˘azut o de¸sert˘aciune a îmbr˘a-
c˘amintei ¸si o frivolitate în comportare care L-au r˘anit pe scumpul
Mântuitor ¸si au adus ru¸sine asupra cauzei lui Dumnezeu. Am remar-
cat cu durere starea de declin religios ¸si dispozi¸tia voastr˘a de a v˘a
ornamenta ¸si împodobi vestimenta¸tia. Unii au avut marea nenorocire
[367]
de a intra în posesia unor l˘an¸ti¸soare sau ace de cravat˘a confec¸tio-
nate din aur sau a ambelor articole ¸si au dat dovad˘a de prost gust,
etalându-le, sco¸tându-le în eviden¸t˘a pentru a atrage aten¸tia. Nu pot
decât s˘a-i compar pe ace¸sti indivizi cu p˘aunul cel orgolios, care î¸si
expune penele superbe pentru a stârni admira¸tia. Este tot ceea ce
are aceast˘a pas˘are pentru a atrage admira¸tia; c˘aci vocea ¸si forma sa
numai atr˘ag˘atoare nu sunt.
Cei tineri se pot str˘adui s˘a caute asiduu podoaba unui duh blând
¸si lini¸stit, o bijuterie nepre¸tuit˘a care poate fi purtat˘a cu o gra¸tie
cereasc˘a. Aceast˘a podoab˘a îi va atrage pe mul¸ti din aceast˘a lume
¸si va fi considerat˘a foarte valoroas˘a de c˘atre îngerii cere¸sti ¸si, mai
presus de to¸ti, de c˘atre Tat˘al nostru ceresc ¸si îi va preg˘ati pe cei ce o
poart˘a s˘a fie oaspe¸ti bineveni¸ti în cur¸tile cere¸sti.
Tinerii au înzestr˘ari care, cultivate cum se cuvine, îi vor face
demni de aproape orice pozi¸tie de încredere. Dac˘a ¸si-ar propune ca
obiectiv ob¸tinerea unei educa¸tii pentru a-¸si exercita ¸si dezvolta în a¸sa
fel puterile pe care li le-a dat Dumnezeu, încât s˘a poat˘a fi folositori
¸si s˘a se dovedeasc˘a o binecuvântare pentru al¸tii, mintea lor nu ar
ajunge s˘a coboare la un standard inferior. Ei ar ar˘ata profunzime a
cuget˘arii ¸si statornicie a principiilor, ¸si-ar face sim¸tit˘a influen¸ta ¸si ar