Page 439 - M

Basic HTML Version

Unitatea în biseric˘a
435
— un om care s˘a porneasc˘a pe propria-i r˘aspundere ¸si s˘a apere
orice fel de p˘areri, indiferent de judecata bisericii. Dumnezeu a
[451]
învestit biserica Sa cu cea mai mare putere sub cer. Prin poporul S˘au
unit în plenul bisericii, vocea lui Dumnezeu este aceea care trebuie
respectat˘a.
Dumnezeu a dat bisericii Sale oameni cu experien¸t˘a, care au
postit, au plâns ¸si s-au rugat chiar noaptea întreag˘a ca Dumnezeu
s˘a deschid˘a Scripturile pentru mintea lor. În umilin¸t˘a, ace¸sti oameni
au oferit lumii câ¸stigul provenit din experien¸ta lor matur˘a. Este
aceasta lumina Cerului sau a oamenilor? Are vreo valoare sau nu
face nici dou˘a parale? Fratele B. desf˘a¸soar˘a o lucrare de r˘aspândire a
p˘arerilor gre¸site despre adev˘arul biblic, pe care într-o zi va dori s˘a le
retracteze; va fi îns˘a în zadar. Se poate poc˘ai, poate fi chiar salvat ca
din foc; dar, ah, cât de mult timp pre¸tios va fi fost pierdut, timp care
nu va mai putea fi r˘ascump˘arat niciodat˘a! Cât de mult˘a s˘amân¸t˘a a
aruncat, s˘amân¸t˘a care n-a adus decât m˘ar˘acini ¸si spini! Cât de multe
suflete au fost pierdute, suflete care ar fi putut fi salvate dac˘a ar fi
încercat s˘a r˘aspândeasc˘a lumina cea adev˘arat˘a cu aceea¸si pasiune
cu care ¸si-a r˘aspândit întunericul! Dar ce n-ar fi f˘acut, dac˘a ar fi fost
consacrat, sfin¸tit prin adev˘ar! Fratele B. se simte prea independent,
prea bogat ¸si neducând lips˘a de nimic pentru a vedea c˘a are nevoie
de ceva. Martorul Credincios a ar˘atat c˘atre el ¸si a spus: „Dac˘a nu
ve¸ti deveni asemenea unui copila¸s, nu ve¸ti putea vedea Împ˘ar˘a¸tia
Cerurilor.“ El nu respect˘a lumina adev˘arului, adus˘a cu atâta grij˘a în
c˘ar¸ti ¸si publica¸tii, dar î¸si înal¸t˘a propria-i judecat˘a mai presus de cea
mai scump˘a lumin˘a, iar aceast˘a lumin˘a va str˘aluci la judecat˘a pentru
a-l condamna.
Am v˘azut c˘a el ridica semne de întrebare în ce-i prive¸ste pe
b˘arba¸tii asupra c˘arora Dumnezeu a pus responsabilitatea lucr˘arii
Sale. θsi în˘al¸ta propriile p˘areri ¸si concep¸tii deasupra luminii pe care
Dumnezeu o d˘aduse prin ei ¸si se l˘auda cu cuno¸stin¸tele lui, fiind un
acuzator al fra¸tilor lui, f˘ar˘a a-i ocoli pe ambasadorii lui Hristos. Dac˘a
nu se va poc˘ai de toat˘a aceast˘a influen¸t˘a puternic˘a folosit˘a pentru
a minimaliza judecata slujitorilor lui Dumnezeu ¸si a-i acuza de
sl˘abiciuni ¸si gre¸seli, în˘al¸tându-¸si propriile p˘areri deasupra opiniilor
lor, o va descoperi consemnat˘a în c˘ar¸tile scrise împotriva lui, pe care
le va vedea cu ru¸sine în ziua lui Dumnezeu.
[452]