Page 93 - M

Basic HTML Version

Lucrarea din Battle Creek
89
c˘atre aceia care ¸tinuser˘a mai mult la propriile lor interese ¸si care
nu sim¸teau c˘a lucrarea în care s-au angajat este sacr˘a. Mâna lui
Dumnezeu s-a întins peste cei necredincio¸si pentru a turna judecata.
Calea pe care au urmat-o ¸si rezultatul pe care l-au ob¸tinut ar trebui
s˘a fie ca un avertisment, ca s˘a nu fac˘a ¸si al¸tii cum au f˘acut ei.
Experien¸ta so¸tului meu în timpul în care a fost bolnav a fost
nefericit˘a pentru el. Lucrase pentru aceast˘a cauz˘a cu un interes ¸si
devotament cum nu mai muncise vreun alt om. El se avântase ¸si
ocupase pozi¸tii avansate, dup˘a cum fusese condus de providen¸t˘a,
f˘ar˘a a ¸tine seama de critici sau laude. St˘atuse singur ¸si se luptase sub
ap˘asarea suferin¸telor fizice ¸si mintale, f˘ar˘a a ¸tine cont de propriile
interese, în timp ce aceia pe care Dumnezeu îi hot˘arâse ca sprijin
al s˘au l-au p˘ar˘asit când a avut mai mult˘a nevoie de ajutorul lor.
Nu numai c˘a a fost l˘asat s˘a se lupte ¸si s˘a r˘azbat˘a f˘ar˘a ajutorul ¸si
compasiunea lor, dar a mai întâmpinat ¸si împotrivirea ¸si cârtirea lor,
cârtiri împotriva unuia care f˘acea de zece ori mai mult decât oricare
dintre ei pentru a zidi cauza lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri
¸si-au l˘asat amprenta; au modelat mintea în care odinioar˘a nu exista
suspiciune, care era încrez˘atoare, ¸si l-au f˘acut s˘a-¸si piard˘a încrederea
în fra¸tii s˘ai. Cei care au avut un rol în împlinirea acestei lucr˘ari vor
fi r˘aspunz˘atori într-o mare m˘asur˘a de rezultate. Dumnezeu i-ar fi
c˘al˘auzit dac˘a L-ar fi slujit cu sinceritate ¸si devotament.
Mi s-a ar˘atat c˘a so¸tul meu le d˘aduse fra¸tilor s˘ai dovezi de net˘ag˘a-
duit ale devotamentului ¸si interesului pe care-l avea fa¸t˘a de lucrarea
lui Dumnezeu. Dup˘a ce î¸si petrecuse ani întregi din via¸t˘a în lipsuri
¸si munc˘a neîncetat˘a pentru a pune interesele editoriale pe o temelie
sigur˘a, el a renun¸tat în favoarea poporului lui Dumnezeu la ceea
ce era numai al lui ¸si pe care l-ar fi putut p˘astra foarte bine, pri-
mind binefacerile din acest lucru, dac˘a ar fi ales s˘a procedeze astfel.
Prin aceasta, el a ar˘atat poporului c˘a nu caut˘a avantajul propriu, ci
promovarea cauzei lui Dumnezeu.
[88]
Când so¸tul meu s-a îmboln˘avit, mul¸ti s-au purtat cu el în acela¸si
mod lipsit de compasiune cum se purtau fariseii cu cei n˘ap˘astui¸ti ¸si
oprima¸ti. Fariseii le spuneau celor afla¸ti în suferin¸t˘a c˘a nenorocirile
veniser˘a asupra lor ca urmare a p˘acatelor lor ¸si c˘a judecata lui Dum-
nezeu este asupra lor. F˘acând astfel, ei m˘areau povara suferin¸telor
lor. Când so¸tul meu s-a pr˘abu¸sit sub greutatea grijilor sale, au existat
dintre aceia care s-au purtat f˘ar˘a mil˘a.