100
M˘arturii pentru comunitate vol.5
perioad˘a de încropire; un spirit lumesc s-a strecurat în biseric˘a,
acesta a fost urmat de înstr˘ainare, c˘autare de gre¸seli, r˘autate, ceart˘a
¸si nedreptate.
Dac˘a oameni neconsacra¸ti în inim˘a ¸si via¸t˘a ar predica mai pu¸tin
¸si ¸si-ar umili mai mult sufletul înaintea lui Dumnezeu, atunci am
putea spera c˘a Domnul va veni în ajutorul t˘au ¸si î¸ti va vindeca r˘anile.
O mare parte din predicarea din ultimul timp a dat na¸stere la o fals˘a
siguran¸t˘a. Interesele importante ale cauzei lui Dumnezeu nu pot fi
administrate cu în¸telepciune de c˘atre aceia care au avut o atât de
pu¸tin˘a ¸si real˘a comuniune cu Dumnezeu, a¸sa cum au avut unii dintre
pastorii no¸stri. A încredin¸ta lucrarea unor astfel de oameni este ca ¸si
când ai pune copiii s˘a conduc˘a marile nave pe m˘ari ¸si oceane. Cei
c˘arora le lipse¸ste în¸telepciunea cerului, c˘arora le lipse¸ste puterea
cea vie a lui Dumnezeu, nu sunt capabili s˘a conduc˘a vasul Evan-
gheliei printre aisberguri ¸si prin furtuni. Biserica trece prin conflicte
serioase, dar, în primejdia în care se afl˘a, mul¸ti o vor încredin¸ta în
mâinile unora care în mod sigur o vor duce la naufragiu. Avem
[105]
nevoie acum de un pilot la bord, c˘aci ne apropiem de port. Ca popor,
noi trebuie s˘a fim lumina lumii. Dar cât de mul¸ti sunt asemenea
fecioarelor neîn¸telepte, f˘ar˘a ulei în candelele lor! Fie ca Domnul
harului, bogat în bun˘atate, plin de iertare ¸si mil˘a, s˘a ne salveze ca s˘a
nu pierim o dat˘a cu cei nelegiui¸ti.
În acest timp de conflict ¸si încerc˘ari, avem nevoie de tot sprijinul
¸si mângâierea pe care le putem ob¸tine din tr˘airea principiilor nepri-
h˘anirii, din convingeri religioase ferme, din asigurarea statornic˘a
a iubirii Domnului Hristos ¸si dintr-o bogat˘a experien¸t˘a în lucrurile
divine. Noi trebuie s˘a ajungem pân˘a la statura plin˘at˘a¸tii de b˘arba¸ti ¸si
femei în Isus Hristos, dar numai ca rezultat al unei continue cre¸steri
în har.
O, ce a¸s putea spune pentru a deschide ochii orbi¸ti, pentru a
ilumina în¸telegerea spiritual˘a? P˘acatul trebuie s˘a fie crucificat. O
complet˘a schimbare moral˘a trebuie s˘a fie lucrat˘a de Duhul Sfânt.
Noi trebuie s˘a avem iubirea lui Dumnezeu, cu o credin¸t˘a vie ¸si
statornic˘a. Acesta este aurul cur˘a¸tit prin foc. Îl putem ob¸tine numai
de la Domnul Hristos. Fiecare cercet˘ator sincer ¸si zelos va deveni un
p˘arta¸s al naturii divine. Sufletul s˘au va fi plin de o puternic˘a dorin¸t˘a
de a cunoa¸ste plin˘atatea acelei iubiri, care întrece orice cuno¸stin¸t˘a;
în timp ce înainteaz˘a într-o via¸t˘a divin˘a, el va fi mult mai capabil