16
M˘arturii pentru comunitate vol.5
cuprinz˘atoare. Exist˘a o regretabil˘a lips˘a de oameni preg˘ati¸ti, care s˘a
duc˘a mai departe lucrarea mereu crescând˘a pentru acest timp.
Nu facem nici a dou˘azecea parte din ceea ce ne cere Dumnezeu
s˘a facem. A avut loc o îndep˘artare de simplitatea lucr˘arii, f˘acând-
o s˘a fie complicat˘a, greu de în¸teles ¸si dificil de îndeplinit. Prea
adesea, judecata ¸si în¸telepciunea omului, mai degrab˘a decât ale lui
Dumnezeu, au c˘al˘auzit ¸si controlat. Mul¸ti consider˘a c˘a n-au timp
s˘a vegheze asupra sufletelor, ca unii care au s˘a dea socoteal˘a. ¸Si ce
scuz˘a vor aduce ei pentru aceast˘a neglijare a importan¸tei lucr˘arii pe
care trebuie s˘a o fac˘a?
La colegiile noastre, tinerii trebuie s˘a fie educa¸ti într-un mod cât
mai atent ¸si mai temeinic posibil, ca s˘a fie preg˘ati¸ti s˘a lucreze pentru
Dumnezeu. Acesta a fost scopul pentru care aceast˘a institu¸tie a fost
adus˘a la existen¸t˘a. Fra¸tii no¸stri din str˘ain˘atate ar trebui s˘a simt˘a un
interes nu numai pentru a sus¸tine, ci ¸si pentru a p˘azi colegiul, ca
s˘a nu fie îndep˘artat de modelul lui ¸si modelat dup˘a alte institu¸tii de
acest fel. Interesul religios trebuie p˘astrat mereu. Timpul se apropie
de sfâr¸sit. Ve¸snicia este aproape. Marele seceri¸s trebuie s˘a fie strâns.
[12]
Ce facem pentru a ne preg˘ati în vederea acestei lucr˘ari?
Conduc˘atorii colegiilor noastre trebuie s˘a fie oameni evlavio¸si ¸si
devota¸ti. Ei trebuie s˘a fac˘a din Biblie regula ¸si c˘al˘auza vie¸tii, dând
ascultare cuvântului cel temeinic al profe¸tiei ca la „o lumin˘a ce str˘a-
luce¸ste într-un loc întunecos“. Nimeni dintre noi s˘a nu îndr˘azneasc˘a
s˘a neglijeze vegherea nici pentru un moment, c˘aci „în ceasul în care
nu v˘a gândi¸ti, va veni Fiul omului“. Numai aceia care continu˘a cu
credincio¸sie în facerea de bine vor strânge recolta. Multora dintre cei
care nu au nici o parte cu Hristos li se d˘a un loc printre noi. Pastorii,
profesorii ¸si înv˘a¸t˘atorii neconsacra¸ti îl ajut˘a pe Satana s˘a-¸si înfig˘a
steagul chiar în fort˘are¸tele noastre.
Scopul colegiilor noastre a fost declarat mereu ¸si mereu, dar, cu
toate acestea, mul¸ti sunt foarte orbi¸ti de dumnezeul lumii acesteia,
încât scopul lor real, adev˘arat, nu mai este în¸teles. Dumnezeu dore¸ste
ca tinerii s˘a fie atra¸si acolo spre El, ca s˘a ob¸tin˘a o preg˘atire pentru a
predica Evanghelia lui Hristos, s˘a scoat˘a din comoara inepuizabil˘a
a Cuvântului lui Dumnezeu lucruri noi ¸si vechi, pentru instruirea
¸si edificarea poporului. Înv˘a¸t˘atorii ¸si profesorii trebuie s˘a aib˘a un
sim¸t˘amânt viu al primejdiilor acestui timp ¸si al lucr˘arii ce trebuie
împlinit˘a, de a preg˘ati un popor care s˘a stea în ziua lui Dumnezeu.