Page 461 - M

Basic HTML Version

Iosua ¸si îngerul
457
de sine sunt infinit mai mult primite înaintea lui Dumnezeu decât
mul¸tumirea de sine, spiritul trufa¸s al acelora care nu g˘asesc vreun
motiv pentru a se tângui sau regreta, care î¸si bat joc de umilin¸ta
Domnului Hristos ¸si care pretind c˘a sunt des˘avâr¸si¸ti, în timp ce calc˘a
legea cea sfânt˘a a lui Dumnezeu. Blânde¸tea ¸si smerenia inimii sunt
condi¸tii ale puterii ¸si biruin¸tei. Cununa de slav˘a îi a¸steapt˘a pe aceia
care se pleac˘a la piciorul crucii. Binecuvânta¸ti sunt cei ce plâng, c˘aci
ei vor fi mângâia¸ti.
Cei credincio¸si, cei ce se roag˘a sunt, a¸sa cum trebuie s˘a fie,
ascun¸si cu Hristos în Dumnezeu. În ceea ce-i prive¸ste, ei nu ¸stiu cât
de sigur sunt ocroti¸ti. Determina¸ti de Satana, conduc˘atorii acestei
lumi caut˘a s˘a-i nimiceasc˘a; dar dac˘a ochii lor ar putea fi deschi¸si
a¸sa cum au fost ochii slujitorului lui Elisei la Dotan, ei ar vedea pe
îngerii lui Dumnezeu t˘ab˘arâ¸ti în jurul lor, care prin str˘alucirea ¸si
slava lor ¸tin sub control o¸stile întunericului.
În timp ce copiii lui Dumnezeu î¸si am˘ar˘asc sufletele înaintea Lui,
rugându-se pentru cur˘a¸tia inimii, porunca este rostit˘a: „Dezbr˘aca¸ti-i
de hainele murdare“ ¸si sunt rostite cuvintele pline de încurajare:„Iat˘a
c˘a îndep˘artez de la tine nelegiuirea ¸si te îmbrac cu haine de s˘arb˘a-
toare“. Haina f˘ar˘a pat˘a a neprih˘anirii Domnului Hristos este pus˘a
asupra copiilor lui Dumnezeu încerca¸ti, ispiti¸ti, dar credincio¸si. R˘a-
m˘a¸si¸ta cea desconsiderat˘a este îmbr˘acat˘a în ve¸sminte de slav˘a ¸si
niciodat˘a nu vor mai fi mânji¸ti de stric˘aciunea care este în lume.
Numele lor sunt p˘astrate în Cartea Vie¸tii Mielului, cuprin¸si printre
credincio¸sii din toate veacurile. Ei au rezistat vicle¸sugurilor am˘agi-
torului; n-au fost clinti¸ti de la datoria lor de c˘atre r˘acnetul balaurului.
Acum sunt pe veci ap˘ara¸ti de vicle¸sugurile ispititorului. P˘acatele
lor sunt a¸sezate asupra aceluia care este autorul p˘acatului. ¸Si r˘am˘a-
¸si¸ta nu numai c˘a este primit˘a ¸si iertat˘a, ci este ¸si onorat˘a. „O mitr˘a
curat˘a“ este pus˘a pe capul lor. Ei trebuie s˘a fie împ˘ara¸ti ¸si preo¸ti
pentru Dumnezeu. În vreme ce Satana acuz˘a ¸si caut˘a s˘a nimiceasc˘a
aceast˘a grupare, îngerii cei sfin¸ti, nev˘azu¸ti, merg dintr-o parte în alta,
punând asupra lor sigiliul viului Dumnezeu. Ace¸stia sunt cei ce stau
pe Muntele Sionului cu Mielul, având pe frun¸tile lor scris Numele
Tat˘alui.
[476]
Ei cânt˘a o cântare nou˘a înaintea tronului, iar cântecul acela nu-
l poate înv˘a¸ta nimeni în afar˘a de cei o sut˘a patruzeci ¸si patru de
mii, care au fost r˘ascump˘ara¸ti de pe p˘amânt. „Ei urmeaz˘a pe Miel