Apari¸tia r˘aului
575
pân˘a la sânge, în lupta împotriva p˘acatului.“ Trebuie s˘a manifesta¸ti
o cre¸stere în harul cre¸stin. Dând pe fa¸t˘a blânde¸te chiar când este
provocat ¸si crescând departe de ceea ce este p˘amântesc, dec˘azut ¸si
dând dovad˘a c˘a Mântuitorul este prezent în tine, atunci fiecare gând,
fiecare cuvânt ¸si fiecare fapt˘a îi atrage pe oameni mai degrab˘a la
Hristos decât spre tine. Este foarte mult lucru de f˘acut ¸si mai este
numai pu¸tin timp pentru a-l face. Lucrarea vie¸tii tale s˘a fie aceea de
a-i inspira pe to¸ti cu gândul c˘a au o lucrare de f˘acut pentru Hristos.
Oriunde sunt datorii de împlinit pe care al¸tii nu le în¸teleg pentru c˘a
nu doresc s˘a vad˘a, s˘a în¸teleag˘a lucrarea vie¸tii lor, s˘a o accepte ¸si s˘a
o îndeplineasc˘a.
Standardul moralit˘a¸tii nu este în˘al¸tat destul de sus în mijlocul po-
porului lui Dumnezeu. Mul¸ti dintre cei care m˘arturisesc c˘a p˘astreaz˘a
poruncile lui Dumnezeu, ¸si care stau în ap˘ararea lor, le calc˘a.
[598]
Ispitele se prezint˘a singure în a¸sa fel, încât cei ispiti¸ti gândesc
c˘a au o scuz˘a pentru a p˘ac˘atui. Cei care intr˘a în câmpul misionar ar
trebui s˘a fie b˘arba¸ti ¸si femei care umbl˘a ¸si vorbesc cu Dumnezeu.
Cei care stau ca pastori la amvonul sfânt trebuie s˘a fie oameni
cu o reputa¸tie f˘ar˘a repro¸s. Via¸ta lor trebuie s˘a fie f˘ar˘a pat˘a, mai
presus de orice ar mirosi a necur˘a¸tie. Nu v˘a pune¸ti reputa¸tia în
primejdie, mergând în întâmpinarea ispitei. Dac˘a o femeie uit˘a s˘a-¸ti
mai dea drumul mâinii, retrage-o repede ¸si salveaz-o de la p˘acat.
Dac˘a ea manifest˘a sentimente necurate ¸si se plânge c˘a so¸tul ei n-
o iube¸ste ¸si nu simpatizeaz˘a cu ea, nu c˘auta s˘a supline¸sti aceast˘a
lips˘a. Atitudinea ta sigur˘a ¸si în¸teleapt˘a într-un asemenea caz este
aceea de a-¸ti p˘astra simpatia pentru tine. Asemenea cazuri sunt
numeroase. Îndreapt˘a aceste suflete c˘atre Cel ce poart˘a poverile,
singurul ¸si adev˘aratul Sf˘atuitor. Dac˘a ea L-a ales pe Hristos ca
tovar˘a¸s, El îi va da har s˘a suporte aceast˘a neglijare f˘ar˘a s˘a murmure;
între timp, ar trebui ca, în mod inteligent ¸si cu st˘aruin¸t˘a, s˘a fac˘a tot
ce îi st˘a în putere pentru a-L lega pe so¸tul ei de ea printr-o strict˘a
fidelitate fa¸t˘a de el ¸si credincio¸sie în a-¸si face c˘aminul atractiv ¸si
fericit. Dac˘a toate eforturile ei sunt zadarnice ¸si neapreciate, ea va
avea totu¸si simpatia ¸si ajutorul binecuvântatului R˘ascump˘ar˘ator. El
o va ajuta s˘a-¸si poarte toate poverile ¸si s-o mângâie în dezam˘agirile
ei. Ea manifest˘a neîncrederea în Domnul Isus atunci când caut˘a
lucruri omene¸sti pentru a suplini locul pe care Domnul Hristos
este totdeauna gata s˘a-l umple. Prin murmurarea ei, ea p˘ac˘atuie¸ste