Îndatoririle Bisericii
595
altora nevoia unei consacr˘ari personale, a unei convertiri personale.
To¸ti trebuie s˘a capete o experien¸t˘a personal˘a; ei trebuie s˘a-L aib˘a pe
Hristos în inim˘a, Spiritul S˘au s˘a le controleze sentimentele sau, de
nu, m˘arturisirea lor de credin¸t˘a nu va avea nici o valoare ¸si starea lor
va fi cu mult mai rea decât dac˘a n-ar fi auzit niciodat˘a adev˘arul.
Astfel de aranjamente trebuie f˘acute pentru grupe mici care
accept˘a adev˘arul ¸si care vor asigura prosperitatea comunit˘a¸tii ¸si a
bisericii. Cineva s˘a fie numit s˘a conduc˘a pentru o s˘apt˘amân˘a sau o
lun˘a, apoi un altul pentru câteva s˘apt˘amâni; ¸si în felul acesta, diferite
persoane pot fi înrolate în lucrare, iar dup˘a o încercare corespunz˘a-
toare, cineva s˘a fie ales prin votul comunit˘a¸tii spre a fi recunoscut
drept conduc˘ator, dar niciodat˘a s˘a nu fie, totu¸si, ales pentru mai mult
de un an. Apoi poate fi ales un altul sau unul poate s˘a fie reales dac˘a
lucrarea ¸si slujirea lui s-au dovedit a fi o binecuvântare pentru bise-
ric˘a. Acela¸si principiu ar trebui s˘a fie urmat în alegerea b˘arba¸tilor
pentru pozi¸tii de r˘aspundere, ca de exemplu în birourile Conferin¸tei.
B˘arba¸ti care n-au fost pu¸si la prob˘a n-ar trebui s˘a fie ale¸si ca pre-
¸sedin¸ti de Conferin¸t˘a. Mul¸ti dau gre¸s în a folosi un discern˘amânt
cuvenit în aceste probleme importante, în care sunt cuprinse interese
ve¸snice.
Noi m˘arturisim a fi depozitari ai Legii lui Dumnezeu; pretindem
c˘a avem o mare lumin˘a ¸si c˘a tindem spre un standard mai înalt
decât al altor oameni de pe p˘amânt; de aceea, trebuie s˘a d˘am pe
fa¸t˘a o mai mare des˘avâr¸sire de caracter ¸si o consacrare mai plin˘a de
zel. Solia cea mai solemn˘a a fost încredin¸tat˘a celor care au primit
lucrarea adev˘arului prezent. Lumina noastr˘a ar trebui s˘a str˘aluceasc˘a
pe calea celor care sunt în întuneric. Ca membri ai bisericii vizibile
¸si lucr˘atori în via Domnului, to¸ti cei care m˘arturisesc a fi cre¸stini ar
[620]
trebui s˘a fac˘a tot ce le st˘a în putere pentru a p˘astra pacea, armonia ¸si
iubirea în biseric˘a. S˘a re¸tinem rug˘aciunea Domnului Hristos: „M˘a
rog ca to¸ti s˘a fie una, cum Tu, Tat˘a, e¸sti în Mine, ¸si Eu în Tine; ca
to¸ti s˘a fie una în Noi, pentru ca lumea s˘a cread˘a c˘a Tu M-ai trimis“.
Unitatea bisericii este dovada conving˘atoare c˘a Dumnezeu L-a trimis
pe Domnul Isus în lume ca R˘ascump˘ar˘ator. Acesta este un argument
pe care cei lume¸sti nu-l pot combate. De aceea, Satana lucreaz˘a
continuu s˘a împiedice, s˘a strice aceast˘a unire ¸si armonie, pentru ca
cei necredincio¸si, v˘azându-i pe cei care p˘ar˘asesc biserica, v˘azând
cearta ¸si lupta dintre cei care se numesc cre¸stini, s˘a se dezguste de