658
M˘arturii pentru comunitate vol.5
oare lini¸stea ¸si pacea numai pentru faptul c˘a fiecare caz, în mod
individual, nu mi-a fost prezentat în mod direct într-o viziune?
„Dac˘a îns˘a str˘ajerul va vedea venind sabia, ¸si nu va suna din
trâmbi¸t˘a, ¸si dac˘a poporul nu va fi în¸stiin¸tat, ¸si va veni sabia, ¸si va r˘api
via¸ta vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar
voi cere sângele lui din mâna str˘ajerului. Acum, fiul omului, te-am
pus str˘ajer peste casa lui Israel. Tu trebuie s˘a ascul¸ti Cuvântul care
iese din gura Mea ¸si s˘a-i în¸stiin¸tezi din partea Mea. Când zic celui
r˘au: «R˘aule, vei muri negre¸sit!» ¸si tu nu-i spui, ca s˘a-l întorci de la
calea lui cea rea, r˘aul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele
lui îl voi cere din mâna ta. Dar dac˘a vei în¸stiin¸ta pe cel r˘au, ca s˘a se
întoarc˘a de la calea lui, ¸si el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea
lui, dar tu î¸ti vei mântui sufletul.“
Într-un vis recent, am fost adus˘a înaintea unei mul¸timi de oameni;
unii dintre ei f˘aceau eforturi pentru a schimba impresia uneia dintre
cele mai solemne m˘arturii de avertizare pe care le-am dat vreodat˘a.
Ei au spus: „Noi credem m˘arturiile sorei White, dar atunci când ea
ne spune lucruri pe care nu le-a v˘azut în mod direct în viziune, în
cazurile speciale în discu¸tie, cuvintele ei nu sunt mai importante
decât cuvintele oric˘arei alte persoane.“ Duhul Domnului a venit
asupra mea, m-am sculat ¸si i-am mustrat în Numele Domnului. Am
repetat în esen¸t˘a ceea ce am prezentat mai sus cu privire la cel ce
vegheaz˘a. Aceasta,am spus eu, este potrivit pentru cazul t˘au ¸si pentru
mine.
Acum, dac˘a aceia c˘arora le sunt adresate aceste avertiz˘ari spun:
„Aceasta este numai p˘arerea sorei White, eu voi continua s˘a urmez
[688]
propria mea judecat˘a“, ¸si dac˘a continu˘a s˘a fac˘a chiar acele lucruri
despre care au fost avertiza¸ti s˘a nu le fac˘a, ei arat˘a c˘a dispre¸tuiesc
sfatul lui Dumnezeu ¸si rezultatul este exact acela pe care Duhul
lui Dumnezeu mi l-a ar˘atat c˘a va fi o v˘at˘amare adus˘a cauzei lui
Dumnezeu ¸si ruinarea lor. Unii care doresc s˘a-¸si înt˘areasc˘a propria
lor pozi¸tie vor prezenta citate din m˘arturii, care, cred ei, le vor sus¸tine
p˘arerile ¸si vor considera c˘a le prezint˘a cele mai profunde în¸telesuri;
dar ceea ce ridic˘a întreb˘ari cu privire la cursul ac¸tiunilor lor, sau
care nu corespund cu p˘arerile lor, sunt p˘arerile sorei White, spun ei
atunci, negând originea lor cereasc˘a ¸si punând m˘arturiile la acela¸si
nivel cu propria lor judecat˘a.