Page 672 - M

Basic HTML Version

668
M˘arturii pentru comunitate vol.5
Domnul a f˘acut ca ¸sarpele cel viu s˘a înghit˘a pe cei ce p˘areau c˘a sunt
vii.
Faraon dorea s˘a justifice înc˘ap˘a¸tânarea lui în a rezista porun-
cii divine; el c˘auta scuze pentru a desconsidera minunea pe care
Dumnezeu a f˘acut-o prin Moise. Satana i-a dat exact ce dorea. Prin
lucrarea pe care a s˘avâr¸sit-o prin vr˘ajitori, el a f˘acut s˘a li se par˘a
egiptenilor c˘a Moise ¸si Aaron erau numai magicieni sau vr˘ajitori ¸si,
în consecin¸t˘a, mesajul pe care l-au adus nu putea pretinde respect ca
venind de la o fiin¸t˘a superioar˘a.
Nici m˘acar înghi¸tirea ¸serpilor fal¸si n-a fost considerat˘a de faraon
ca o lucrare special˘a a puterii lui Dumnezeu, ci doar c˘a a fost adus˘a
la îndeplinire printr-o magie superioar˘a celei a slujitorilor s˘ai. În
acest fel, aceast˘a contrafacere l-a f˘acut mai îndr˘azne¸t în r˘azvr˘atirea
lui, f˘acându-l s˘a se înt˘areasc˘a împotriva convingerii.
[698]
Prin desf˘a¸surarea puterii supranaturale, în transformarea ¸sarpelui
într-un mediu al lui, Satana i-a dus la c˘adere pe Adam ¸si Eva în Eden.
¸Si acum el va face minuni, atât cât îi va permite puterea pe care o
are. Sfânta Scriptur˘a spune: „ ¸Si am˘agea pe locuitorii p˘amântului
prin semnele pe care i se d˘aduse s˘a le fac˘a“, ¸si nu numai prin acele
minuni pe care el pretinde c˘a le face. Ceva mai mult decât numai
în¸sel˘aciune este adus în aten¸tie în textul Scripturii de mai sus. Dar
este o limit˘a dincolo de care Satana nu poate s˘a mai mearg˘a, ¸si
din acest punct încolo, el cheam˘a în¸sel˘aciunea ¸si contrafacerea în
ajutorul s˘au pentru lucrarea pe care, f˘ar˘a îndoial˘a, nu are puterea
s˘a o fac˘a. În zilele din urm˘a, el va ap˘area în a¸sa fel, încât s˘a-i fac˘a
pe oameni s˘a cread˘a c˘a este Hristos, venind pentru a doua oar˘a pe
p˘amânt. Se va preface, într-adev˘ar, într-un înger de lumin˘a. Dar,în
timp ce va avea înf˘a¸ti¸sarea Domnului Hristos, în toate privin¸tele,
atât cât permite înf˘a¸ti¸sarea exterioar˘a, el nu-i va în¸sela decât pe aceia
care, asemenea lui faraon, caut˘a s˘a se împotriveasc˘a adev˘arului.