Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos
709
ne iube¸ste a¸sa cum L-a iubit pe Fiul S˘au. Noi suntem una cu Isus.
Mergem acolo unde ¸si pe calea pe care Domnul ne conduce; El are
puterea de a risipi umbrele pe care Satana le arunc˘a deasupra c˘ar˘arii
noastre; ¸si în locul întunericului ¸si al descuraj˘arii, soarele slavei Sale
str˘aluce¸ste în inimile noastre.
[742]
Speran¸ta noastr˘a va fi în mod constant înt˘arit˘a prin cunoa¸sterea
faptului c˘a Domnul Hristos este neprih˘anirea noastr˘a. Credin¸ta noas-
tr˘a s˘a se sprijine pe aceast˘a temelie, c˘aci ea va sta pentru totdeauna.
În loc s˘a ne ocup˘am de întunericul lui Satana ¸si s˘a ne temem de
puterea lui, noi ar trebui s˘a ne deschidem inimile pentru a primi
lumina de la Hristos ¸si s˘a l˘as˘am ca ea s˘a lumineze lumea, declarând
c˘a El este totdeauna mai presus de toat˘a puterea lui Satana, c˘a bra¸tul
S˘au sus¸tin˘ator îi va sprijini pe to¸ti aceia care se încred în El.
Domnul Isus a spus: „C˘aci Tat˘al Însu¸si v˘a iube¸ste“. Dac˘a credin¸ta
noastr˘a este fixat˘a asupra lui Dumnezeu, prin Hristos, se va dovedi
„ca o ancor˘a a sufletului; o n˘adejde tare ¸si neclintit˘a, care p˘atrunde
dincolo de perdeaua din˘auntrul Templului, unde Isus a intrat pen-
tru noi, ca Înaintemerg˘ator“. Este adev˘arat c˘a vor veni dezam˘agiri.
Trebuie s˘a ne a¸stept˘am la necazuri; dar trebuie s˘a încredin¸t˘am totul,
mare sau mic, mult sau pu¸tin, lui Dumnezeu. El nu Se va încurca din
cauza multelor noastre necazuri ¸si nici nu va fi cople¸sit de greutatea
poverilor noastre. Grija lui veghetoare se extinde asupra fiec˘arei
case ¸si cuprinde pe fiecare în mod individual; este ocupat de toate
problemele, de toate lucr˘arile ¸si necazurile noastre. El re¸tine fiecare
lacrim˘a; El este mi¸scat de sim¸t˘amântul neputin¸tei noastre. Toate
suferin¸tele ¸si încerc˘arile care vin asupra noastr˘a aici sunt îng˘aduite,
pentru a aduce la îndeplinire planurile iubirii Sale fa¸t˘a de noi, „ca s˘a
ne fac˘a p˘arta¸si sfin¸teniei Lui“ ¸si s˘a devenim astfel p˘arta¸si ai acelei
bucurii depline care se g˘ase¸ste în prezen¸ta Lui.
„A c˘aror minte necredincioas˘a a orbit-o dumnezeul veacului
acestuia, ca s˘a nu vad˘a str˘alucind lumina Evangheliei slavei lui Hris-
tos, care este chipul lui Dumnezeu“. Dar Biblia a a¸sezat înaintea
noastr˘a, în termeni mai puternici,importan¸ta faptului de a ob¸tine
cunoa¸sterea de Dumnezeu. Petru spune: „Harul ¸si pacea s˘a v˘a fie în-
mul¸tite prin cunoa¸sterea lui Dumnezeu ¸si a Domnului Isus Hristos.“
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a d˘aruit tot ce prive¸ste via¸ta ¸si evlavia,
prin cunoa¸sterea Celui ce ne-a chemat prin slava ¸si puterea Lui.“ ¸Si