Grija lui Dumnezeu pentru lucrarea sa
721
În viziunea lui Ezechiel, Dumnezeu avea mâna întins˘a pe sub
aripile heruvimilor. Aceasta, pentru a-i înv˘a¸ta pe slujitorii S˘ai c˘a
puterea divin˘a este aceea care le d˘a succes. El va lucra în ei, dac˘a
ei vor îndep˘arta din mijlocul lor nelegiuirea ¸si vor deveni cura¸ti cu
inima ¸si în via¸t˘a.
Lumina cea str˘alucitoare, mergând printre creaturile vii cu iu-
¸teala fulgerului, reprezint˘a rapiditatea cu care aceast˘a lucrare va
merge în cele din urm˘a înainte, spre împlinire. Cel care nu doarme,
care lucreaz˘a continuu pentru împlinirea planurilor Sale, poate s˘a
duc˘a mai departe marea Sa lucrare, în mod armonios. Ceea ce pare
fiin¸telor m˘arginite ca fiind încurcat ¸si complicat, mâna Domnului
poate p˘astra în deplin˘a ordine. El poate s˘a g˘aseasc˘a mijloace pentru
a z˘ad˘arnici planurile oamenilor r˘ai ¸si va aduce confuzie în sfaturile
lor rele împotriva poporului S˘au.
Fra¸tilor, nu este timpul acum pentru a ne plânge ¸si a dispera. Nu
este timpul pentru a ceda îndoielii ¸si necredin¸tei. Domnul Hristos
nu este acum un Mântuitor în mormântul lui Iosif, acoperit cu o
piatr˘a mare ¸si pecetluit cu sigiliul roman; noi avem un Mântuitor
înviat. El este Împ˘aratul, Domnul o¸stirilor. El st˘a între heruvimi;
¸si printre certurile ¸si tumultul na¸tiunilor, El înc˘a mai p˘aze¸ste, înc˘a
mai ocrote¸ste pe poporul S˘au. El, care domne¸ste în ceruri, este
Mântuitorul nostru. El cânt˘are¸ste fiecare încercare. El vegheaz˘a
focul furnalului care trebuie s˘a testeze fiecare suflet. Când citadelele
împ˘ara¸tilor vor fi doborâte, când s˘age¸tile mâniei lui Dumnezeu vor
str˘apunge inimile vr˘ajma¸silor S˘ai, poporul Lui va fi în siguran¸t˘a în
mâinile Sale.