78
M˘arturii pentru comunitate vol.5
nu vor sta atunci în fruntea membrilor bisericii. Ei nu vor ¸tine pasul
cu lumina. Celor care s-au dovedit necredincio¸si nu li se va încredin¸ta
turma. În ultima ¸si solemna lucrare, pu¸tini oameni mari vor fi angaja¸ti
în ea. Ei sunt mul¸tumi¸ti de ei în¸si¸si, independen¸ti de Dumnezeu
¸si El nu-i poate folosi. Dumnezeu are slujitori credincio¸si care, în
timpul zguduirii, în timpul de prob˘a, vor fi sco¸si la iveal˘a. Acum sunt
[81]
ascunse suflete pre¸tioase, care nu ¸si-au plecat genunchii înaintea lui
Baal. Ei n-au avut lumina care a str˘alucit asupra ta atât de puternic.
Dar, sub un exterior neatr˘ag˘ator ¸si necioplit, poate fi descoperit˘a cea
mai curat˘a str˘alucire a unui caracter cre¸stin. În timpul zilei privim
spre ceruri, dar nu vedem stelele. Ele sunt acolo, pe firmament, dar
ochiul nu le poate distinge. Dar noaptea putem vedea str˘alucirea lor
adev˘arat˘a.
Nu este prea departe timpul când încercarea va veni pentru fie-
care suflet. Ni se va impune semnul fiarei. Aceia care pas cu pas s-au
supus cerin¸telor lume¸sti ¸si s-au conformat obiceiurilor lumii nu vor
g˘asi c˘a este o problem˘a grea s˘a se supun˘a puterilor ce vor fi atunci,
decât s˘a suporte batjocurile, insultele, amenin¸tarea cu închisoarea
¸si moartea. Lupta se d˘a între poruncile lui Dumnezeu ¸si poruncile
oamenilor. În acest timp, aurul va fi separat de zgura din biseric˘a.
Adev˘arata sfin¸tenie va fi în mod clar deosebit˘a de aparen¸tele în¸sel˘a-
toare ale ei. Multe stele, pe care le-am admirat pentru str˘alucirea lor,
se vor pierde în întuneric. Pleava asemenea unui nor va fi spulbe-
rat˘a de vânt chiar din locuri unde vedem numai arii bogate de grâu.
To¸ti aceia care iau asupra lor podoabele sanctuarului, dar nu sunt
îmbr˘aca¸ti cu neprih˘anirea Domnului Hristos, vor ap˘area în ru¸sinea
propriei lor goliciuni.
Când pomii ce nu aduc roade sunt t˘aia¸ti pentru c˘a ocup˘a p˘amân-
tul degeaba, când mul¸timi de fra¸ti fal¸si se deosebesc de cei adev˘ara¸ti,
atunci cei ce erau în umbr˘a vor ie¸si în fa¸t˘a ¸si cu osanale vor intra în
rânduri sub steagul Domnului Hristos. Cei care au fost timizi ¸si ne-
încrez˘atori în ei în¸si¸si se vor declara pe fa¸t˘a pentru Hristos ¸si pentru
adev˘arul S˘au. Cel mai slab ¸si cel mai ezitant din biseric˘a va fi atunci
ca David — hot˘arât s˘a fac˘a ceva. Cu cât este mai profund˘a noaptea
pentru poporul lui Dumnezeu, cu atât stelele sunt mai str˘alucitoare.
Satana îi va h˘ar¸tui în mod teribil pe cei credincio¸si; dar în Numele
[82]
lui Hristos ei vor ie¸si din aceast˘a situa¸tie mai mult decât biruitori.