Page 312 - M

Basic HTML Version

308
M˘arturii pentru comunitate vol.6
lucrarea personal˘a pentru oameni, talentele lor vor cre¸ste prin între-
buin¸tare ¸si ei vor înv˘a¸ta multe lec¸tii practice, pe care nu ar fi fost
cu putin¸t˘a s˘a le înve¸te la ¸scoal˘a. Educa¸tia ob¸tinut˘a pe aceast˘a cale
practic˘a poate fi numit˘a pe drept cuvânt educa¸tie superioar˘a.
Nu exist˘a o lucrare mai înalt˘a ca aceea de colportaj evanghelistic,
deoarece ea cuprinde în sine îndeplinirea celor mai înalte datorii
morale. Aceia care se angajeaz˘a în lucrarea aceasta au totdeauna
nevoie s˘a fie sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Nu trebuie s˘a aib˘a
loc o în˘al¸tare a eului. Ce are oricare dintre voi f˘ar˘a ca s˘a fi primit
de la Hristos? Noi trebuie s˘a tragem împreun˘a cu funiile la fel de
întinse. Numai aceia care tr˘aiesc rug˘aciunea lui Hristos, punând-o în
via¸ta practic˘a, vor trece cu bine prin încercarea ce are s˘a vin˘a peste
lumea întreag˘a. Aceia care se înal¸t˘a pe sine se a¸seaz˘a sub puterea
lui Satana, preg˘atindu-se s˘a primeasc˘a în¸sel˘aciunile lui. Cuvântul
Domnului pentru poporul S˘au este ca noi s˘a în˘al¸t˘am stindardul din
ce în ce mai sus. Dac˘a ascult˘am de glasul Lui, El va lucra împreun˘a
cu noi, ¸si eforturile noastre vor fi încoronate cu succes. În lucrarea
noastr˘a, noi vom primi bogate binecuvânt˘ari de sus ¸si ne vom strânge
o comoar˘a lâng˘a tronul lui Dumnezeu.
Dac˘a am ¸sti ce e în fa¸ta noastr˘a, n-am fi atât de încrez˘atori în
[332]
lucrarea Domnului. Tr˘aim în timpul zguduirii, timpul în care tot ce
poate fi zguduit va fi zguduit. Domnul nu-i va scuza pe aceia care
cunosc adev˘arul dac˘a nu ascult˘a, în cuvânt ¸si în fapt˘a, de poruncile
Sale. Dac˘a nu facem nici un efort s˘a câ¸stig˘am suflete la Hristos, vom
fi tra¸si la r˘aspundere pentru lucrarea pe care am fi putut s˘a o facem,
dar nu am f˘acut-o din cauza leneviei noastre spirituale. Aceia care
apar¸tin Împ˘ar˘a¸tiei Domnului trebuie s˘a lucreze cât se poate de serios
pentru salvarea sufletelor. Ei trebuie s˘a-¸si fac˘a partea pentru a a¸seza
¸si sigila legea între ucenici.
Planul lui Dumnezeu este ca lumina pe care El a dat-o cu privire
la Scripturi s˘a str˘aluceasc˘a în raze clare ¸si luminoase; ¸si este datoria
colportorilor no¸stri s˘a depun˘a un efort puternic ¸si unit, pentru ca
planul lui Dumnezeu s˘a fie realizat. Înaintea noastr˘a st˘a o lucrare
mare ¸si important˘a. Vr˘ajma¸sul sufletelor î¸si d˘a seama de lucrul
acesta ¸si folose¸ste toate mijloacele care-i stau în putere pentru a-
i face pe colportori s˘a se ocupe de vreo alt˘a ramur˘a de lucrare.
Aceast˘a ordine a lucrurilor trebuie s˘a fie schimbat˘a. Dumnezeu îi
cheam˘a pe colportori înapoi la lucrul lor. El cheam˘a voluntari, care