Page 429 - M

Basic HTML Version

Casa de editur˘a din Norvegia
425
pentru ca poporul S˘au s˘a nu ajung˘a descurajat, iar lucrarea Lui s˘a fie
l˘asat˘a s˘a lâncezeasc˘a.
„Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel: A¸sa a vorbit
Domnul o¸stirilor: Face¸ti cu adev˘arat dreptate ¸si purta¸ti-v˘a cu bun˘a-
tate ¸si îndurare unul fa¸t˘a de altul. Nu asupri¸ti pe v˘aduv˘a ¸si pe orfan,
nici pe str˘ain ¸si pe s˘arac, ¸si nimeni s˘a nu gândeasc˘a r˘au în inima lui
împotriva fratelui s˘au“ (
Zaharia 7, 8-10
). Acesta este ¸si Cuvântul
Domnului pentru noi.
Nu pot gândi c˘a partea de încheiere a acestui capitol s˘a fie expe-
rien¸ta voastr˘a: „Dar ei n-au vrut s˘a ia aminte, ci au întors spatele, ¸si
¸si-au astupat urechile ca s˘a n-aud˘a. ¸Si-au f˘acut inima ca diamantul
de tare, ca s˘a n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea
Domnul o¸stirilor, prin duhul s˘au, prin proorocii de mai înainte. Din
pricina aceasta, Domnul o¸stirilor S-a aprins de o mare mânie. Când
chema El, ei n-au vrut s˘a asculte: De aceea, nici Eu nu am vrut s˘a
ascult, când au chemat ei, zice Domnul o¸stirilor. Ci i-am împr˘a¸stiat
printre toate neamurile pe care nu le cuno¸steau; ¸tara a fost pustiit˘a
în urma lor, a¸sa c˘a nimeni nu mai venea ¸si nu mai pleca din ea; ¸si,
dintr-o ¸tar˘a pl˘acut˘a cum era, au f˘acut o pustie!“ (
Ver 11-14
).
Fra¸tilor, în purtarea voastr˘a cu cei ai casei Domnului, „s˘a ur-
m˘arim lucrurile care duc la pacea ¸si la zidirea noastr˘a“. (
Romani
14, 19
). Nu rosti¸ti cuvinte de mustrare. Nu arunca¸ti ocara asupra
acestuia sau asupra aceluia. Acum e nevoie de ajutorul pe care to¸ti îl
[461]
pot da. C˘auta¸ti s˘a repara¸ti sp˘artura ce s-a f˘acut. Face¸ti lucrul acesta
cu voie bun˘a. Face¸ti-l în chip nobil. Veni¸ti în ajutorul Domnului,
ajutând pe Domnul împotriva celui tare. Salva¸ti institu¸tia care este
într-o primejdie atât de mare.
To¸ti aceia care î¸si dau seama de apropierea venirii Domnului
s˘a pun˘a în ac¸tiune credin¸ta lor. Atunci când vedem c˘a unul din
instrumentele lui Dumnezeu lânceze¸ste, cei care au inima ¸si sufletul
pentru lucrare s˘a dea pe fa¸t˘a interesul lor.
Cei care sunt în locuri de r˘aspundere s˘a dea un bun exemplu.
Fiecare instinct nobil ¸si cre¸stin ar trebui s˘a-l determine s˘a pl˘anuiasc˘a
¸si s˘a lucreze cu mult mai mult˘a râvn˘a pentru ajutorarea institu¸tiilor
Domnului de cum ar face-o pentru salvarea propriei lor averi. To¸ti
s˘a încerce s˘a fac˘a ceva. Ocupa¸ti-v˘a de treburile voastre ¸si vede¸ti ce
a¸ti putea face pentru a conlucra cu Dumnezeu în aceast˘a lucrare.