202
M˘arturii pentru comunitate vol.7
Când vin asupra noastr˘a încerc˘ari, când înaintea noastr˘a nu pu-
tem vedea o mai mare prosperitate, ci o strâmtorare care necesit˘a
sacrificiu din partea tuturor, cum vom primi ¸soptirile lui Satana, c˘a
urmeaz˘a s˘a avem timpuri foarte grele? Dac˘a ascult˘am sugestiile
lui, va izbucni necredin¸ta în Dumnezeu. În asemenea împrejur˘ari,
trebuie s˘a ne reamintim c˘a Dumnezeu a purtat totdeauna de grij˘a
institu¸tiilor Sale. Ar trebui s˘a privim la lucrarea pe care El a f˘acut-o,
la reformele pe care le-a s˘avâr¸sit. Noi ar trebui s˘a adun˘am dovezile
binecuvânt˘arilor cerului, ca o garan¸tie spre bine, zicând: „Doamne,
noi credem în Tine, în slujitorii T˘ai ¸si în lucrarea Ta. Ne vom încrede
în Tine. Casa de editur˘a este un instrument al T˘au ¸si noi nu vrem
s˘a d˘am înapoi sau s˘a ne descuraj˘am. Tu ne-ai onorat, legându-ne de
centrul T˘au. Vom urma pe calea Domnului, f˘acând ce e bine ¸si drept.
Ne vom face par-tea, fiind sinceri fa¸t˘a de lucrarea lui Dumnezeu.“
* * * * *
Dac˘a ne lipse¸ste credin¸ta acolo unde suntem când vin greut˘a¸ti,
ne va lipsi credin¸ta în orice loc.
* * * * *
Nevoia noastr˘a cea mai mare este de a avea credin¸t˘a în Dum-
nezeu. Dac˘a privim la partea întunecoas˘a, vom pierde leg˘atura cu
Domnul Dumnezeul lui Israel. Atunci când inima e deschis˘a la te-
meri ¸si îngrijor˘ari, c˘ararea progresului e închis˘a prin necredin¸t˘a. S˘a
nu avem niciodat˘a sim¸t˘amântul c˘a Dumnezeu ¸Si-a p˘ar˘asit lucrarea.
Trebuie s˘a se vorbeasc˘a mai pu¸tin despre necredin¸t˘a, s˘a se ima-
gineze mai pu¸tin c˘a cutare sau cutare lucru închide calea. Merge¸ti
înainte în credin¸t˘a; încrede¸ti-v˘a în Domnul în ce prive¸ste preg˘atirea
c˘aii pentru lucrarea Sa. Atunci ve¸ti afla odihn˘a în Hristos. Când
cultiva¸ti credin¸ta ¸si v˘a a¸seza¸ti în rela¸tii drepte cu Dumnezeu, iar
[212]
prin rug˘aciune st˘aruitoare v˘a lega¸ti s˘a v˘a face¸ti datoria, Duhul Sfânt
va lucra asupra voastr˘a. Multele probleme, care acum par taine, le
ve¸ti rezolva singuri printr-o continu˘a încredere în Dumnezeu. Dato-
rit˘a faptului c˘a tr˘ai¸ti sub c˘al˘auzirea Duhului Sfânt, nu trebuie s˘a v˘a
chinui¸ti în nehot˘arâre. Pute¸ti umbla ¸si lucra plini de încredere.
Trebuie s˘a avem mai pu¸tin˘a încredere în ceea ce putem face ¸si
mai mult˘a credin¸t˘a în ceea ce Domnul poate face pentru noi, dac˘a