Nevoile câmpului sudic
Domnul a¸steapt˘a de la noi mult mai mult decât I-am dat noi
într-o slujire neegoist˘a pentru oamenii de toate categoriile din statele
de sud ale Americii. Câmpul acesta se afl˘a chiar la por¸tile noastre
¸si în el e de f˘acut o mare lucrare pentru Domnul. Lucrarea aceasta
trebuie s˘a fie f˘acut˘a acum, în timp ce îngerii continu˘a s˘a re¸tin˘a cele
patru vânturi. Nu e timp de pierdut.
Domnul a a¸steptat îndelung uneltele omene¸sti prin care s˘a lu-
creze. Cât de mult trebuie s˘a fie El obligat s˘a mai a¸stepte ca b˘arba¸ti
¸si femei s˘a r˘aspund˘a la chemarea: „Merge¸ti ast˘azi ¸si lucra¸ti în via
Mea“? Sunt necesari soli ai harului, nu numai în câteva locuri în sud,
ci în întregul câmp. Boga¸ti ¸si s˘araci strig˘a dup˘a lumin˘a.
B˘arba¸ti ¸si femei ar trebui s˘a se ofere acum pentru a duce adev˘arul
la drumurile ¸si la gardurile acestui câmp. Sunt mii de persoane care
s-ar putea preda lui Dumnezeu pentru slujire. El ar vrea s˘a-i accepte
¸si s˘a lucreze prin ei, f˘acând din ei soli ai p˘acii ¸si ai speran¸tei.
Lucr˘atorii se vor întâlni cu mul¸ti care î¸si vor împietri inima fa¸t˘a
de convingerea dat˘a de Duhul lui Dumnezeu; dar se vor întâlni ¸si cu
mul¸ti care fl˘amânzesc dup˘a pâinea vie¸tii ¸si care, primind solia, vor
[221]
porni s˘a semene s˘amân¸ta adev˘arului.
Atunci când Domnul a a¸sezat asupra lui Moise lucrarea de a
conduce pe Israel la plecarea din Egipt, i-a dat asigurarea: „Eu
voi fi negre¸sit cu tine“ „Voi merge Eu însumi cu tine, ¸si î¸ti voi da
odihn˘a“(
Exodul 3, 12
;
33, 14
). Aceea¸si asigurare este dat˘a celor care
merg s˘a lucreze pentru Domnul în câmpul sudic.
Fra¸tii mei ¸si surorile mele, r˘amâne¸ti în comuniune cu Dumnezeu,
ca s˘a pute¸ti fi p˘atrun¸si de Duhul Lui, ¸si apoi s˘a rev˘arsa¸ti asupra
altora harul pe care l-a¸ti primit. Pilda Mântuitorului ar trebui s˘a
ne inspire ca s˘a depunem eforturi st˘aruitoare, pline de sacrificiu de
sine pentru binele altora. El a venit în lumea aceasta ca un serv
neobosit al nevoilor omului. În tot ce a f˘acut ¸si în tot ce a spus El,
se v˘adea dragostea pentru neamul omenesc pierdut. El a îmbr˘acat
natura Sa dumnezeiasc˘a cu aceea omeneasc˘a, pentru ca s˘a poat˘a
212