Nevoile câmpului sudic
219
a ajunge ¸si la cele mai profunde adâncimi. Domnul Hristos poate
s˘a ridice ¸si pe cei mai p˘ac˘ato¸si din groapa stric˘aciunii ¸si s˘a-i a¸seze
acolo unde vor fi recunoscu¸ti a fi copii ai lui Dumnezeu, mo¸stenitori
cu Hristos ai unei mo¸steniri nepieritoare.
Mul¸ti sunt cu totul descuraja¸ti. Pentru c˘a au fost dispre¸tui¸ti ¸si
p˘ar˘asi¸ti, au ajuns stoici. Ei sunt considera¸ti ca nefiind în stare s˘a pri-
ceap˘a sau s˘a primeasc˘a Evanghelia lui Hristos. Totu¸si, prin miracolul
harului dumnezeiesc, ei pot fi schimba¸ti. Sub lucrarea Duhului Sfânt,
stupiditatea lor, care face s˘a par˘a c˘a ridicarea lor e f˘ar˘a n˘adejde, va
disp˘area. Mintea greoaie ¸si umbrit˘a se va trezi. Sclavul p˘acatului va
fi liberat. Via¸ta spiritual˘a va învia ¸si se va înt˘ari. Viciul va pieri, iar
ignoran¸ta va fi biruit˘a. Prin credin¸ta care lucreaz˘a din iubire, inima
va fi înt˘arit˘a, iar mintea va fi luminat˘a.
Printre negri se g˘asesc persoane pricepute ¸si cu minte ager˘a.
Mul¸ti dintre negri sunt boga¸ti în credin¸t˘a ¸si încredere. Dumnezeu
vede printre ei giuvaere pre¸tioase care într-o zi vor str˘aluci cu putere.
Negrii merit˘a mult mai mult din partea albilor decât au primit.
Sunt mii care au mintea în stare dea fi cultivat˘a ¸si în˘al¸tat˘a. Muncind
a¸sa cum se cuvine, mul¸ti dintre cei care au fost considera¸ti ca fiind
f˘ar˘a n˘adejde vor deveni educatori ai rasei lor. Prin harul lui Dumne-
zeu, rasa pe care timp de genera¸tii vr˘ajma¸sul a ¸tinut-o sub ap˘asare
se poate ridica la demnitatea maturit˘a¸tii de b˘arbat ¸si femeie, pe care
o d˘a Dumnezeu.
[230]
Domnul dore¸ste ca locurile pustii din sud, unde priveli¸stea este
a¸sa de descurajatoare, s˘a ajung˘a ca o gr˘adin˘a a lui Dumnezeu. Po-
porul nostru s˘a se trezeasc˘a ¸si s˘a r˘ascumpere trecutul. Obliga¸tia de
a lucra pentru negri apas˘a greu asupra noastr˘a. S˘a nu încerc˘am noi
oare s˘a repar˘am, atât cât ne st˘a în putere, r˘aul care s-a f˘acut în trecut
acestor oameni? S˘a nu fie sporit num˘arul misionarilor din sud? S˘a
n-auzim noi de mul¸ti voluntari care sunt gata s˘a intre în câmpul
acesta, pentru a scoate suflete din întuneric ¸si ignoran¸t˘a la lumina
minunat˘a de care noi ne bucur˘am? Dumnezeu va rev˘arsa Duhul
S˘au asupra acelora care r˘aspund la chemarea Sa. În t˘aria Domnului
Hristos, ei pot face o lucrare care va umple cerul de bucurie.
* * * * *