Page 28 - M

Basic HTML Version

Lucrarea pentru membrii bisericii
Avem de dus lumii o solie de la Domnul — o solie care trebuie s˘a
fie dus˘a în plin˘atatea bogat˘a a puterii Duhului Sfânt. Servii Domnului
s˘a se str˘aduiasc˘a s˘a vad˘a nevoia de a c˘auta s˘a salveze pe cei pierdu¸ti.
Trebuie s˘a se fac˘a apeluri directe c˘atre cei neconverti¸ti. „Pentru ce
m˘anânc˘a Înv˘a¸t˘atorul vostru cu vame¸sii ¸si cu p˘ac˘ato¸sii?“ i-au întrebat
fariseii pe ucenicii Domnului Hristos. Iar Mântuitorul a r˘aspuns: „N-
am venit s˘a chem la poc˘ain¸t˘a pe cei neprih˘ani¸ti, ci pe cei p˘ac˘ato¸si“
(
Matei 9, 11.13
). Aceasta este lucrarea pe care ne-a dat-o nou˘a. ¸Si
niciodat˘a nu a fost o mai mare nevoie de ea ca în timpul de fa¸t˘a.
Dumnezeu n-a dat servilor S˘ai lucrarea de a îndrepta lucrurile
în comunit˘a¸ti. Abia s-a f˘acut lucrul acesta, în aparen¸t˘a, c˘a el trebuie
s˘a fie f˘acut din nou. Membrii bisericii, pentru care se manifest˘a o
astfel de grij˘a ¸si osteneli, devin debili din punct de vedere religios.
Dac˘a nou˘a zecimi din eforturile depuse pentru cei care cunosc ade-
v˘arul s-ar depune pentru aceia care n-au auzit niciodat˘a adev˘arul,
cât de mult mai mare ar fi înaintarea realizat˘a! Dumnezeu ¸Si-a re¸ti-
nut binecuvânt˘arile deoarece poporul S˘au n-a lucrat în armonie cu
îndrum˘arile Sale.
Faptul c˘a pastorii no¸stri cheltuiesc pentru ei timp ¸si talente care
ar trebui folosite pentru cei neconverti¸ti aduce debilitate acelora
care cunosc adev˘arul. În multe dintre comunit˘a¸tile noastre de ora¸s,
deserventul cultic predic˘a Sabat dup˘a Sabat, ¸si Sabat dup˘a Sabat
membrii bisericii vin la casa lui Dumnezeu f˘ar˘a s˘a aib˘a ceva de
spus cu privire la binecuvânt˘arile primite datorit˘a binecuvânt˘arilor
împ˘ar¸tite de ei altora. Ei nu au lucrat în cursul s˘apt˘amânii pentru a
pune în practic˘a înv˘a¸t˘atura dat˘a lor în Sabat. Atâta vreme cât membrii
bisericii nu fac nici un efort pentru a da ¸si altora din ajutorul ce le-a
[19]
fost dat, în chip firesc urmeaz˘a o sl˘abire spiritual˘a.
Cel mai mare ajutor ce poate fi dat poporului nostru este acela
de a-i înv˘a¸ta s˘a lucreze pentru Dumnezeu ¸si s˘a depind˘a de El, ¸si
nu de slujitorii Lui. S˘a se deprind˘a s˘a lucreze a¸sa cum a lucrat
24