28
M˘arturii pentru comunitate vol.7
multe schimb˘ari remarcabile în bine prin str˘aduin¸tele membrilor
laici jertfitori de sine. Ace¸sti lucr˘atori umili vor realiza mult, deo-
arece ei depun eforturi r˘abd˘atoare ¸si st˘aruitoare, întemeindu-se nu
[23]
pe puterea omeneasc˘a, ci pe Dumnezeu, care le acord˘a favoarea Sa.
Câtimea binelui pe care-l realizeaz˘a ace¸sti lucr˘atori nu va fi niciodat˘a
cunoscut˘a în lumea aceasta.
Misionari care se între¸tin singuri
Misionarii care se între¸tin singuri au adesea un foarte mare suc-
ces. Începând într-un mod umil ¸si restrâns, lucrarea lor cre¸ste pe
m˘asur˘a ce înainteaz˘a sub c˘al˘auzirea Duhului lui Dumnezeu. Doi
sau trei s˘a porneasc˘a împreun˘a în lucrare evanghelistic˘a. S-ar pu-
tea ca ei s˘a nu primeasc˘a vreo încurajare de la aceia care sunt în
fruntea lucr˘arii, în sensul de a li se da sprijin financiar; în ciuda
acestui lucru, ei s˘a înainteze rugându-se, cântând, propov˘aduind,
tr˘aind adev˘arul. Ar putea face lucrare de colportaj ¸si în felul acesta
s˘a introduc˘a adev˘arul în multe familii. Înaintând în lucrarea lor, ei
câ¸stig˘a o binecuvântat˘a experien¸t˘a. Ei sunt smeri¸ti prin sim¸t˘amântul
sl˘abiciunii lor, dar Domnul merge înaintea lor ¸si, atât printre boga¸ti,
cât ¸si printre s˘araci, ei afl˘a favoare ¸si ajutor. Îns˘a¸si s˘ar˘acia acestor
misionari devota¸ti este un mijloc de a g˘asi intrare la oameni. A¸sa
cum merg pe calea lor, ei sunt ajuta¸ti în multe feluri de aceia c˘arora
le aduc hran˘a spiritual˘a. Ei poart˘a solia pe care le-o d˘a Dumne-
zeu, iar eforturile lor sunt încununate de succes. Mul¸ti vor ajunge
s˘a cunoasc˘a adev˘arul, persoane care, dac˘a n-ar fi fost ace¸sti umili
lucr˘atori, n-ar fi fost niciodat˘a câ¸stigate la Hristos.
Dumnezeu cheam˘a lucr˘atori care s˘a intre în holdele gata pentru
seceri¸s. S˘a a¸stept˘am oare pentru c˘a tezaurul este sec˘atuit, pentru c˘a
de-abia este îndestul˘ator pentru a sus¸tine lucr˘atorii care se afl˘a acum
în câmp? Porni¸ti în credin¸t˘a ¸si Dumnezeu va fi cu voi. F˘ag˘aduin¸ta
este: „Cel ce umbl˘a plângând, când arunc˘a s˘amân¸ta, se întoarce cu
[24]
veselie, când î¸si strânge snopii.“ (
Psalmii 126, 6
).
Nimic nu e atât de eficient ca succesul. El s˘a fie ob¸tinut prin
sfor¸t˘ari st˘aruitoare, iar lucrarea va merge înainte. Câmpuri mari se
vor deschide. Multe suflete vor fi aduse la cunoa¸sterea adev˘arului.
Este nevoie de o credin¸t˘a mereu crescând˘a în Dumnezeu.