Page 61 - M

Basic HTML Version

Extinderea lucr˘arii
57
mult mai mult˘a jertfire de sine decât se d˘a pe fa¸t˘a acum. Lucra-
rea pentru aceste zile din urm˘a este într-un anumit sens o lucrare
misionar˘a. Prezentarea adev˘arului prezent, de la prima liter˘a a alfa-
betului lui ¸si pân˘a la cea din urm˘a, înseamn˘a efort misionar. Lucrarea
care trebuie f˘acut˘a cere sacrificiu la fiecare pas înainte. Din servi-
ciul acesta neegoist lucr˘atorii vor ie¸si cur˘a¸ta¸ti ¸si înnobila¸ti, ca aurul
încercat în foc.
Priveli¸stea sufletelor care pier în p˘acat ar trebui s˘a ne trezeasc˘a
s˘a facem eforturi mai puternice, pentru a duce lumina adev˘arului
prezent acelora care sunt în întuneric ¸si, în mod deosebit, acelora
care sunt în câmpuri în care pân˘a acum s-a f˘acut foarte pu¸tin pentru
a înfiin¸ta monumente pentru Dumnezeu. În toate p˘ar¸tile lumii, o
lucrare care ar fi trebuit s˘a fie de mult˘a vreme f˘acut˘a de-abia acum
trebuie s˘a înceap˘a ¸si s˘a fie dus˘a la cap˘at.
În general, fra¸tii no¸stri nu s-au interesat a¸sa cum ar fi trebuit de
înfiin¸tarea de sanatorii în ¸t˘arile europene. În lucrarea din aceste ¸t˘ari
se vor ridica cele mai grele întreb˘ari, datorit˘a condi¸tiilor specifice
ale fiec˘arui câmp. Dar din lumina ce mi-a fost dat˘a, am v˘azut c˘a se
vor înfiin¸ta institu¸tii care, de¸si la început vor fi mici, vor deveni, prin
[53]
binecuvântarea lui Dumnezeu, tot mai mari ¸si tot mai puternice.
Institu¸tiile noastre din orice ¸tar˘a nu trebuie s˘a fie îngr˘am˘adite
într-o singur˘a localitate. Niciodat˘a Dumnezeu n-a inten¸tionat ca
lumina adev˘arului s˘a fie restrâns˘a în felul acesta. Pentru un timp,
na¸tiunii iudaice i s-a cerut s˘a se închine la Ierusalim. Dar Isus i-a spus
femeii samaritene: „Crede-M˘a c˘a vine ceasul când nu v˘a ve¸ti închina
Tat˘alui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim“ „Vine ceasul ¸si
acum a ¸si venit, când închin˘atorii adev˘ara¸ti se vor închina Tat˘alui
în duh ¸si în adev˘ar; fiindc˘a astfel de închin˘atori dore¸ste ¸si Tat˘al.
Dumnezeu este Duh; ¸si cine se închin˘a Lui, trebuie s˘a I se închine în
duh ¸si în adev˘ar“ (
Ioan 4, 21.23.24
). Adev˘arul trebuie s˘a fie s˘adit în
orice loc unde putem p˘atrunde. Trebuie s˘a fie dus în regiuni lipsite
de cunoa¸sterea lui Dumnezeu. Oamenii vor fi binecuvânta¸ti prin
primirea Aceluia în care sunt concentrate toate speran¸tele lor de
via¸t˘a ve¸snic˘a. Primirea adev˘arului a¸sa cum este în Isus va umple
inimile lor de cântece pentru Dumnezeu.
Cheltuirea unor mari sume de bani în câteva locuri este contrar˘a
principiilor cre¸stine. Fiecare cl˘adire trebuie s˘a fie construit˘a cu gân-
dul c˘a astfel de cl˘adiri sunt necesare ¸si în alte locuri. Dumnezeu