Lucrarea îngerilor de la Rusalii pân˘a în zilele din urm˘a
177
al Domnului, din mijlocul acelei gloate înfuriate, ¸si l-a condus în
siguran¸t˘a. — GC 336, 337
Mul¸ti pastori nu au acceptat aceast˘a solie mântuitoare pentru
ei, iar celor care o primeau, le puneau piedici. Sângele oamenilor
va fi cerut din mâna lor. Predicatorii ¸si poporul s-au unit pentru a
se împotrivi acestei solii din ceruri. Ei l-au persecutat pe William
Miller ¸si pe cei care i s-au al˘aturat în lucrare. Se puneau în circula¸tie
lucruri neadev˘arate, care s˘a-i sl˘abeasc˘a influen¸ta ¸si, de multe ori,
dup˘a ce a prezentat cu simplitate Cuvântul lui Dumnezeu, prezentând
adev˘aruri t˘aioase pentru inimile ascult˘atorilor s˘ai, era stârnit˘a o mare
furie împotriva lui, iar când pleca de la locul de întâlnire, unii îi
întindeau curse ca s˘a îi ia via¸ta. Îns˘a îngerii lui Dumnezeu erau
trimi¸si ca s˘a-i p˘astreze via¸ta ¸si ace¸stia îl scoteau în siguran¸t˘a din
mijlocul mul¸timii înfuriate. — 1SG 136
[249]