Biruin¸ta
97
(Prov. 18, 10). Satana tremur˘a ¸si fuge din fa¸ta celei mai slabe fiin¸te
care g˘ase¸ste ad˘apost în numele acesta puternic.
Dup˘a ce vr˘ajma¸sul s-a dep˘artat, Isus a c˘azut sfâr¸sit de puteri la
p˘amânt, cu fa¸ta palid˘a, ca mort. Îngerii cerului vegheaser˘a asupra
luptei privind la iubitul lor Conduc˘ator, care trecea prin suferin¸te
a¸sa de mari pentru a ne deschide o cale de sc˘apare. El a suferit
încercarea aceasta, mai mare decât vom fi chema¸ti s˘a suport˘am noi
vreodat˘a. Îngerii Îi slujeau acum Fiului lui Dumnezeu, care z˘acea
ca mort la p˘amânt. A fost înt˘arit cu hran˘a, mângâiat prin cuvinte
pline de iubire din partea Tat˘alui S˘au ¸si prin asigurarea c˘a tot cerul a
triumfat prin biruin¸ta Lui. Rec˘ap˘atându- ¸Si puterile, inima Lui mare
se îndreapt˘a plin˘a de iubire c˘atre om ¸si El porne¸ste mai departe, s˘a
termine lucrarea pe care o începuse, cu gândul s˘a nu Se odihneasc˘a
pân˘a când vr˘ajma¸sul nu va fi înfrânt ¸si neamul omenesc nu va fi
r˘ascump˘arat.
Noi nu vom putea pricepe niciodat˘a cât a costat r˘ascump˘ararea
noastr˘a, pân˘a nu vom sta în fa¸ta tronului lui Dumnezeu, împreun˘a cu
R˘ascump˘ar˘atorul nostru. Când slava locuin¸telor ve¸snice va str˘aluci
înaintea ochilor no¸stri extazia¸ti, ne vom aminti c˘a Isus a p˘ar˘asit toate
acestea pentru noi ¸si nu numai c˘a S-a exilat din cur¸tile cere¸sti, dar a
riscat s˘a fie înfrânt ¸si s˘a fie pierdut pentru ve¸snicie. Atunci ne vom
depune coroanele la picioarele Sale ¸si vom cânta: „Vrednic este Mie-
lul, care a fost junghiat, s˘a primeasc˘a puterea, bog˘a¸tia, în¸telepciunea,
t˘aria, cinstea, slava ¸si lauda“ (Apoc. 5, 12).
[132]