134
Hristos Lumina Lumii
harului asupra inimii, cum ar fi putut s˘a în¸teleag˘a natura slavei
Împ˘ar˘a¸tiei cere¸sti? Pentru c˘a nu în¸telegea natura lucr˘arii lui Hristos
pe p˘amânt, nu putea s˘a în¸teleag˘a nici lucrarea Lui din ceruri.
Iudeii pe care îi izgonise din templu pretindeau c˘a sunt fiii lui
Avraam, dar ei fugeau din fa¸ta Mântuitorului, pentru c˘a nu puteau
[174]
suporta slava lui Dumnezeu care se manifesta prin El. În felul acesta,
dovedeau c˘a nu erau preg˘ati¸ti prin harul lui Dumnezeu s˘a ia parte la
slujbele sfinte din templu. Erau plini de râvn˘a s˘a p˘astreze înf˘a¸ti¸sarea
sfin¸teniei, dar neglijau sfin¸tenia inimii. În timp ce ¸tineau cu toate
puterile de litera legii, ei o c˘alcau continuu în spiritul ei. Lucrul de
care ei aveau mai mult˘a nevoie era tocmai acea transformare de care
îi vorbise Hristos lui Nicodim — o rena¸stere moral˘a, o cur˘a¸tire de
p˘acat ¸si o înnoire a cunoa¸sterii ¸si a sfin¸teniei.
Orbirea lui Israel în ce prive¸ste lucrarea de rena¸stere n-avea nici o
scuz˘a. Sub inspira¸tia Duhului Sfânt, Isaia scrisese: „To¸ti am ajuns ca
ni¸ste necura¸ti, ¸si toate faptele noastre bune sunt ca o hain˘a mânjit˘a“.
David se ruga ¸si el: „Zide¸ste în mine o inim˘a curat˘a, Dumnezeule,
pune în mine un duh nou ¸si statornic“. Iar prin Ezechiel se d˘aduse
f˘ag˘aduin¸ta: „V˘a voi da o inim˘a nou˘a ¸si voi pune în voi un duh nou;
voi scoate din trupul vostru inima de piatr˘a ¸si v˘a voi da o inim˘a de
carne. Voi pune Duhul Meu în voi ¸si v˘a voi face s˘a urma¸ti poruncile
Mele ¸si s˘a p˘azi¸ti ¸si s˘a împlini¸ti Legile Mele“ (Is. 64, 6; Ps. 51, 10;
Ezech. 36, 26.27).
Nicodim citise cuvintele acestea cu o minte întunecat˘a, dar acum
începea s˘a-¸si dea seama de în¸telesul lor adev˘arat. El a v˘azut c˘a numai
ascultarea rece de litera legii, a¸sa cum era aplicat˘a la via¸ta exterioar˘a,
nu poate s˘a dea nim˘anui dreptul de a intra în Împ˘ar˘a¸tia cerurilor.
Dup˘a aprecierea oamenilor, via¸ta lui fusese dreapt˘a ¸si onorabil˘a; dar,
în fa¸ta lui Hristos, el ¸si-a sim¸tit inima p˘atat˘a ¸si via¸ta nesfânt˘a.
Nicodim era atras spre Hristos. În timp ce Mântuitorul i-a ex-
plicat despre na¸sterea din nou, el a dorit ca ¸si în el s˘a se produc˘a
aceast˘a schimbare. Prin ce mijloace se putea realiza? Isus r˘aspunse
la aceast˘a întrebare nerostit˘a: „Dup˘a cum a în˘al¸tat Moise ¸sarpele în
pustie, tot a¸sa trebuie s˘a fie în˘al¸tat ¸si Fiul omului, pentru ca oricine
crede în El s˘a nu piar˘a, ci s˘a aib˘a via¸ta ve¸snic˘a“.
Acum se vorbea despre lucruri cunoscute de Nicodim. Simbolul
¸sarpelui în˘al¸tat îi explica misiunea Mântuitorului. Pe când poporul
Israel murea din cauza mu¸sc˘aturii ¸serpilor înfoca¸ti, Dumnezeu îl