Page 383 - Hristos Lumina Lumii

Basic HTML Version

„Cine este mai mare?“
379
Noi trebuie s˘a discut˘am personal cu cel care a gre¸sit ¸si s˘a-i ar˘at˘am
gre¸seala pe care a f˘acut-o. Nu trebuie s˘a facem din aceasta un obiect
al discu¸tiilor ¸si criticilor între noi; nici chiar dup˘a ce acest caz a
fost prezentat înaintea bisericii nu avem libertatea s˘a repet˘am lucrul
acesta c˘atre al¸tii. Cunoa¸sterea gre¸selilor s˘avâr¸site de cre¸stini va fi o
piatr˘a de poticnire pentru lumea necredincioas˘a; ¸si, st˘aruind asupra
acestor lucruri, noi nu avem decât de pierdut, c˘aci privind suntem
transforma¸ti. În timp ce c˘aut˘am s˘a îndrept˘am gre¸selile unui frate,
Spiritul lui Hristos ne va conduce s˘a-l ap˘ar˘am cât de mult cu putin¸t˘a
de criticile oricui, chiar ¸si ale propriilor fra¸ti ¸si cu atât mai mult de
mustr˘arile lumii necredincioase. Noi în¸sine gre¸sim ¸si avem nevoie
de mila ¸si de iertarea lui Hristos, ¸si El ne îndeamn˘a s˘a ne purt˘am
unul cu altul a¸sa cum dorim s˘a Se poarte El cu noi.
[442]
„Orice ve¸ti lega pe p˘amânt, va fi legat ¸si în ceruri; ¸si orice ve¸ti
dezlega pe p˘amânt, va fi dezlegat ¸si în cer.“ Voi lucra¸ti ca trimi¸si
împuternici¸ti ai cerului, ¸si efectele lucr˘arii voastre sunt pentru vecie.
Dar noi nu suntem l˘asa¸ti s˘a ducem singuri aceast˘a r˘aspundere
mare. Acolo unde Cuvântul S˘au e ascultat cu o inim˘a sincer˘a, Hristos
este de fa¸t˘a. El este prezent nu numai în adun˘arile bisericii, ci oriunde
se adun˘a în Numele S˘au oricât de pu¸tini ucenici, va fi ¸si El acolo. El
zice: „Dac˘a doi dintre voi se învoiesc pe p˘amânt s˘a cear˘a un lucru
oarecare, le va fi dat de Tat˘al Meu, care este în ceruri“.
Isus zice: „Tat˘al Meu care este în ceruri“, amintindu-le astfel
ucenicilor c˘a, de¸si prin natura Sa omeneasc˘a El este legat de ei,
este p˘arta¸s la încerc˘arile lor ¸si simpatizeaz˘a cu ei în suferin¸tele lor,
prin natura Sa dumnezeiasc˘a este legat de tronul Celui Nem˘arginit.
Minunat˘a asigurare! Inteligen¸tele cere¸sti se unesc cu oamenii în
iubire ¸si ac¸tiune, pentru a salva ce a fost pierdut. ¸Si toat˘a puterea
cerului se une¸ste cu iscusin¸ta omeneasc˘a, pentru a atrage suflete la
Hristos.
[443]
[444]
[445]
[446]
[447]