Basic HTML Version
„Lumina lumii“
399
o via¸t˘a de ascultare de Dumnezeu. Ei n-ar fi c˘autat s˘a-L omoare pe
Acela care rostea adev˘arul dat de Dumnezeu. Complotând împotriva
[467]
lui Hristos, rabinii nu f˘aceau faptele lui Avraam. Simpla descenden¸t˘a
din Avraam nu avea nici o valoare. F˘ar˘a o leg˘atur˘a spiritual˘a cu el,
care s-ar fi descoperit în manifestarea aceluia¸si spirit ¸si s˘avâr¸sirea
acelora¸si fapte, ei nu erau copiii lui.
Principiul acesta r˘amâne valabil ¸si într-o problem˘a care a agitat
mult˘a vreme lumea cre¸stin˘a — problema succesiunii apostolice.
Descenden¸ta din Avraam era dovedit˘a nu prin nume ¸si leg˘aturi de
rudenie, ci prin asem˘anarea în caracter. Tot astfel ¸si succesiunea
apostolic˘a se întemeiaz˘a nu pe transmiterea autorit˘a¸tii ecleziastice,
ci pe înrudirea spiritual˘a. O via¸t˘a condus˘a de spiritul apostolilor, de
spiritul, credin¸ta ¸si înv˘a¸t˘atura adev˘arului predicat de ei — aceasta
este dovada adev˘arat˘a a succesiunii apostolice. Aceasta este ceea ce
face din oameni urma¸si ai primilor înv˘a¸t˘atori ai Evangheliei.
Isus a t˘ag˘aduit c˘a iudeii erau fiii lui Avraam. El a zis: „Voi face¸ti
faptele tat˘alui vostru“. Batjocoritori, ei au r˘aspuns: „Noi nu suntem
copii n˘ascu¸ti din desfrânare; avem un singur Tat˘a, pe Dumnezeu“.
Cuvintele acestea, ca aluzie la împrejur˘arile na¸sterii Sale, inten¸tionau
s˘a fie ca un atac împotriva lui Hristos în fa¸ta acelora care începuser˘a
s˘a cread˘a în El. Isus nu a luat seama la aceast˘a insinuare josnic˘a ¸si a
zis: „Dac˘a ar fi Dumnezeu Tat˘al vostru, M-a¸ti iubi pe Mine, c˘aci Eu
am ie¸sit ¸si vin de la Dumnezeu“.
Faptele dovedeau leg˘atura lor cu acela care era un mincinos ¸si
un uciga¸s. „Voi ave¸ti de tat˘a pe diavolul“, le-a zis Isus, „¸si vre¸ti s˘a
împlini¸ti poftele tat˘alui vostru. El de la început a fost uciga¸s; ¸si nu st˘a
în adev˘ar, pentru c˘a în el nu este adev˘ar... Pentru c˘a spun adev˘arul,
nu M˘a crede¸ti“ (Ioan 8, 44.45). Faptul c˘a Isus spunea adev˘arul, ¸si îl
spunea cu atâta siguran¸t˘a, era motivul pentru care El nu era primit
de conduc˘atorii iudeilor. Adev˘arul era acela care îi ofensa pe ace¸sti
oameni plini de îndrept˘a¸tire de sine. Adev˘arul demasca falsitatea
r˘at˘acirii, condamna înv˘a¸t˘atura ¸si practicile lor ¸si era r˘au primit. Mai
bine închideau ochii fa¸t˘a de adev˘ar decât s˘a se umileasc˘a ¸si s˘a-¸si
m˘arturiseasc˘a r˘at˘acirea. Nu iubeau adev˘arul. Nu-l doreau, cu toate
c˘a era adev˘ar.
„Cine dintre voi M˘a poate dovedi c˘a am p˘acat? Dac˘a spun adev˘a-
rul, pentru ce nu M˘a crede¸ti?“ Zi dup˘a zi, vreme de trei ani, vr˘ajma¸sii
Îl urm˘ariser˘a pe Hristos, c˘autând s˘a g˘aseasc˘a o pat˘a în caracterul