„I-am v˘azut steaua“
39
sunt cu mult mai presus decât a¸sa-zi¸sii S˘ai închin˘atori; cu toate
acestea, sunt privi¸ti de iudei ca p˘agâni. Nici chiar cei rândui¸ti ca
p˘astori ai Scrierilor Sfinte nu primesc cu simpatie arz˘atoarele lor
întreb˘ari.
Sosirea magilor a fost repede f˘acut˘a cunoscut˘a prin tot Ieru-
salimul. Pelerinajul lor ciudat a produs o fr˘amântare în mijlocul
oamenilor, ce a ajuns pân˘a la palatul împ˘aratului Irod. Vicleanul
edomit s-a tulburat de vestea unui posibil rival. Nenum˘arate crime
mânjiser˘a drumul s˘au la tron. Fiind de sânge str˘ain, era urât de po-
porul peste care domnea. Singura lui siguran¸t˘a era protec¸tia Romei.
Dar acest nou Prin¸t avea o preten¸tie mai mare. Considera c˘a S-a
n˘ascut pentru a conduce o împ˘ar˘a¸tie.
Irod b˘anuia c˘a preo¸tii comploteaz˘a cu str˘ainii, pentru a declan¸sa
o revolt˘a popular˘a ca s˘a-l dea jos de pe tron. Cu toate acestea, el î¸si
ascunse neîncrederea, hot˘arât fiind s˘a le z˘ad˘arniceasc˘a planurile prin
iscusin¸ta lui mai rafinat˘a. Convocând adunarea preo¸tilor de seam˘a ¸si
a c˘arturarilor, îi întreb˘a în leg˘atur˘a cu înv˘a¸t˘atura din c˘ar¸tile lor sfinte
[62]
cu privire la locul na¸sterii lui Mesia.
Aceast˘a întrebare, pus˘a de uzurpatorul tronului ¸si f˘acut˘a la ce-
rerea str˘ainilor, a stârnit îngâmfarea înv˘a¸t˘atorilor iudei. Indiferen¸ta
cu care c˘autau prin c˘ar¸tile profe¸tilor l-a exasperat pe tiranul gelos.
El gândea c˘a ei încearc˘a s˘a ascund˘a cuno¸stin¸tele pe care le aveau
în aceast˘a privin¸t˘a. Cu o autoritate pe care ei nu îndr˘azneau s˘a o
desconsidere, el le-a ordonat s˘a fac˘a o cercetare am˘anun¸tit˘a ¸si s˘a
declare locul de na¸stere al Împ˘aratului a¸steptat de ei. „În Betleemul
din Iudea“, i-au r˘aspuns ei, „c˘aci iat˘a ce a fost scris prin proorocul:
« ¸Si tu Betleeme, ¸tara lui Iuda,
Nu e¸sti nicidecum cea mai neînsemnat˘a
dintre c˘apeteniile lui Iuda;
C˘aci din tine va ie¸si o C˘apetenie,
Care va fi p˘astorul poporului Meu Israel».“
Irod îi invit˘a apoi pe magi la o întrevedere secret˘a. Un uragan de
mânie ¸si team˘a vuia în inima sa, dar el p˘astra o înf˘a¸ti¸sare lini¸stit˘a
¸si îi primi pe str˘aini foarte curtenitor. El întreb˘a despre timpul când
se ar˘atase steaua, f˘acându-se c˘a salut˘a cu bucurie vestea na¸sterii lui
Hristos. El îi rug˘a st˘aruitor pe vizitatorii s˘ai: „Duce¸ti-v˘a ¸si cerceta¸ti