Basic HTML Version
Un popor blestemat
495
nirea Sa în slav˘a. Atunci, prea târziu ca s˘a mai fie salva¸ti, ei Îl vor
recunoa¸ste. Hristos a spus aceste cuvinte cu triste¸te ¸si cu o deosebit˘a
putere. Sluj-ba¸sii romani au fost redu¸si la t˘acere ¸si convin¸si. Inima
lor, de¸si str˘ain˘a de influen¸ta divin˘a, era mi¸scat˘a cum nu mai fusese
niciodat˘a. Pe fa¸ta lini¸stit˘a ¸si solemn˘a a lui Isus ei au citit iubire,
bun˘avoin¸t˘a ¸si o lini¸stit˘a demnitate. Au fost cuprin¸si de o simpatie pe
care n-o în¸telegeau. În loc s˘a-L aresteze pe Isus, erau mai degrab˘a
înclina¸ti s˘a I se închine. Întorcându-se c˘atre preo¸ti ¸si conduc˘atori,
i-au acuzat c˘a ei produc tulbur˘arile. Mânio¸si ¸si înfrân¸ti, conduc˘atorii
s-au îndreptat atunci c˘atre oameni cu plângerile lor ¸si au început s˘a
se certe între ei plini de furie.
Între timp, Hristos a trecut neobservat spre templu. Aici totul era
lini¸stit, deoarece cele întâmplate pe Muntele M˘aslinilor îi atr˘aseser˘a
pe oameni acolo. Un scurt timp Isus a r˘amas la templu, privind la el
cu ochi întrista¸ti. Apoi S-a retras cu ucenicii ¸si a revenit la Betania.
Când oamenii L-au c˘autat ca s˘a-L a¸seze pe tron, nu L-au g˘asit.
Isus a petrecut toat˘a noaptea în rug˘aciune, iar diminea¸ta a venit
iar˘a¸si la templu. În drum, a trecut pe lâng˘a o livad˘a de smochini. Îi
era foame ¸si, z˘arind de departe un smochin care avea frunze, a venit
s˘a vad˘a poate va g˘asi ceva în el. S-a apropiat de el, dar nu a g˘asit
decât frunze, c˘aci nu era „vremea smochinelor“.
Nu era înc˘a vremea smochinelor coapte, afar˘a de anumite locali-
t˘a¸ti; ¸si despre unele podi¸suri din jurul Ierusalimului se putea spune
pe drept „n-a venit înc˘a vremea smochinelor“. Dar, în livada la care a
venit Isus, un pom p˘area s˘a fie înaintea celorlal¸ti. El era deja acoperit
cu frunze. Specificul smochinului este c˘a apar mai întâi fructele ¸si
apoi frunzele. De aceea, acest pom plin de frunze promitea ¸si fructe
coapte. Dar înf˘a¸ti¸sarea lui era în¸sel˘atoare. Cercetându-i ramurile
de la cea mai de jos pân˘a la l˘astarii din vârf, Isus „n-a g˘asit decât
frunze“. Numai un frunzi¸s bogat ¸si nimic mai mult.
[582]
Hristos l-a blestemat s˘a se usuce. „În veac s˘a nu mai m˘anânce
nimeni rod din tine“, a zis El. A doua zi diminea¸ta, pe când Mântui-
torul ¸si ucenicii erau din nou pe drum spre cetate, ramurile uscate ¸si
frunzi¸sul ofilit le-au atras aten¸tia. „Înv˘a¸t˘atorule“, a zis Petru, „uite
c˘a smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.“
Faptul c˘a Hristos blestemase smochinul îi umpluse pe ucenici de
uimire. Lucrul acesta li se p˘area cu totul nepotrivit cu deprinderile ¸si
lucr˘arile Lui. Adesea Îl auziser˘a spunând c˘a El n-a venit s˘a condamne