Un serv al servilor
561
ucenicilor, Hristos a dovedit c˘a ar dori s˘a îndeplineasc˘a orice slujire,
oricât de umil˘a, care ar putea s˘a fac˘a din ei mo¸stenitori împreun˘a
cu El ai bog˘a¸tiei ve¸snice din tezaurul cerului. S˘avâr¸sind acest ritual,
ucenicii se angajau s˘a slujeasc˘a în acela¸si fel pe fra¸tii lor. Ori de
câte ori rânduiala aceasta este îndeplinit˘a a¸sa cum trebuie, copiii
lui Dumnezeu sunt adu¸si într-o sfânt˘a p˘art˘a¸sie, care îl ajut˘a ¸si îl
binecuvânteaz˘a pe fiecare. Ei f˘ag˘aduiesc ca via¸ta s˘a fie predat˘a
unei lucr˘ari neegoiste. ¸Si aceasta nu numai între ei. Câmpul lor de
lucru este tot atât de întins ca al Domnului lor. Lumea este plin˘a de
oameni care au nevoie de slujirea noastr˘a. Cei s˘araci, cei nevoia¸si,
cei ignoran¸ti se g˘asesc peste tot. Cei care au avut p˘art˘a¸sie cu Hristos
în camera de sus vor merge s˘a serveasc˘a a¸sa cum a f˘acut El.
Isus, Cel slujit de to¸ti, a venit s˘a fie slujitorul tuturor. ¸Si datorit˘a
faptului c˘a a slujit tuturor, El va fi din nou slujit ¸si onorat de to¸ti.
Iar cei care vor s˘a aib˘a parte de însu¸sirile Lui dumnezeie¸sti ¸si s˘a
împ˘art˘a¸seasc˘a bucuria Lui de a vedea suflete mântuite trebuie s˘a
urmeze pilda Lui de slujire neegoist˘a.
Toate acestea sunt cuprinse în cuvintele lui Hristos: „Pild˘a v-
am dat, ca s˘a face¸ti a¸sa cum v-am f˘acut Eu“. Acesta a fost scopul
serviciului stabilit de El. ¸Si El zice: „Dac˘a ¸sti¸ti lucrul acesta“, dac˘a
v˘a este cunoscut scopul înv˘a¸t˘aturii, „ferice de voi dac˘a le face¸ti“.
[652]