Basic HTML Version
Ispitirea lui Isus
85
stare s˘a ne ajute. Dar Mântuitorul nostru a luat corpul omenesc cu
toate sl˘abiciunile lui. El a luat natura omului cu posibilitatea c˘aderii
în ispit˘a. Tot ce avem noi de suportat a fost suportat ¸si de El.
Atât la Hristos, cât ¸si la perechea sfânt˘a din Eden, pofta a stat
la temelia primei mari ispite. De acolo, de unde a început ruina
noastr˘a, trebuia s˘a înceap˘a lucrarea pentru mântuire. Dup˘a cum,
prin cedarea în fa¸ta poftei, Adam a c˘azut, tot astfel, prin înfrângerea
poftei, Hristos trebuia s˘a biruie. Acolo a postit patruzeci de zile ¸si
patruzeci de nop¸ti; la urm˘a a fl˘amânzit. Ispititorul s-a apropiat de
El ¸si I-a zis: „«Dac˘a e¸sti Fiul lui Dumnezeu, porunce¸ste ca pietrele
acestea s˘a se fac˘a pâini». Drept r˘aspuns, Isus i-a zis: «Este scris:
„Omul nu tr˘aie¸ste numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din
gura lui Dumnezeu“»“.
De la Adam pân˘a la Hristos, neînfrânarea a f˘acut s˘a creasc˘a
puterea poftelor ¸si pasiunilor pân˘a când acestea au ajuns s˘a nu mai
aib˘a aproape nici o limit˘a. Din cauza aceasta, oamenii au dec˘azut ¸si
s-au îmboln˘avit ¸si în ei nu se g˘asea putere pentru biruin¸t˘a. Pentru
binele omului, Hristos a câ¸stigat biruin¸ta, îndurând cea mai grea
încercare. Pentru fericirea noastr˘a, El a exercitat o st˘apânire de sine
mai tare decât foamea sau moartea. ¸Si tocmai în aceast˘a prim˘a
biruin¸t˘a erau cuprinse atâtea lucruri care se g˘asesc în toate luptele
noastre cu puterile întunericului.
[118]
Când a intrat în pustie, Isus era înconjurat de slava Tat˘alui. Ab-
sorbit în comuniunea cu Dumnezeu, a fost în˘al¸tat mai presus de
sl˘abiciunile omene¸sti. Dar slava s-a dep˘artat ¸si El a fost l˘asat singur
s˘a lupte cu ispita. Ea înainta din toate p˘ar¸tile. Natura Sa omeneasc˘a
se cutremura în fa¸ta luptei care Îl a¸stepta. Timp de patruzeci de zile,
El postise ¸si Se rugase. Slab ¸si sfâr¸sit de puteri din cauza foamei,
obosit ¸si h˘ar¸tuit de gânduri, „atât de schimonosit˘a Îi era fa¸ta ¸si atât
de mult se deosebea înf˘a¸ti¸sarea Lui de a fiilor oamenilor“ (Is. 52,
14). Acum era o ocazie pentru Satana. Acum, credea el, va putea
s˘a-L biruie pe Hristos.
Deodat˘a a venit la Mântuitorul, ca ¸si cum ar fi fost un r˘aspuns la
rug˘aciunea Lui, cineva având înf˘a¸ti¸sarea de înger ceresc. El spunea
c˘a a primit porunc˘a de la Dumnezeu s˘a spun˘a c˘a postul lui Hristos
se terminase. Dup˘a cum Dumnezeu trimisese un înger s˘a opreasc˘a
mâna lui Avraam ca s˘a nu-l jertfeasc˘a pe Isaac, tot astfel Tat˘al,
mul¸tumit de voin¸ta lui Hristos de a merge pe drumul însângerat,