Page 178 - M

Basic HTML Version

Capitolul 28 — Un pastor cu influen¸t ˘a
Un pastor ce merge în jos.
Frate T., fratele meu ¸si prietenul
meu lucr˘ator, de dou˘a nop¸ti n-am putut s˘a dorm mai multe ore. Pe la
ora dou˘a m-am trezit foarte împov˘arat˘a ¸si dup˘a ce am consacrat un
timp rug˘aciunii, am încercat s˘a scriu.
Mi-a fost prezentat cazul t˘au, împreun˘a cu al altora. Cu câ¸tiva ani
în urm˘a mi-a fost ar˘atat c˘a te afli în pericol mare datorit˘a aten¸tiei pe
care o acorzi altor femei decât so¸tiei tale. Ai fost îng˘aduitor fa¸t˘a de
înclina¸tiile pe care le ai în aceast˘a direc¸tie ¸si e¸sti vinovat înaintea lui
Dumnezeu. La r˘ad˘acina acestei situa¸tii stau gândurile necurate care
sunt cultivate ¸si care conduc spre aten¸tii ¸si avansuri necuviincioase
[194]
¸si apoi la fapte nepotrivite. Toate acestea sunt lucruri destul de grave
pentru oameni care au o lucrare obi¸snuit˘a de f˘acut, dar sunt de o sut˘a
de ori mai grave când se întâlnesc la aceia care au acceptat pozi¸tii
sacre de încredere.
În dreptul t˘au am z˘abovit în mod special asupra importan¸tei de a
ne ab¸tine de la tot ce se pare r˘au. Am prezentat în cazul t˘au ispitele
speciale ale vr˘ajma¸sului, gândindu-m˘a s˘a-¸ti trezesc con¸stiin¸ta, ca
s˘a-¸ti po¸ti p˘azi sufletul împotriva ispitirilor vr˘ajma¸sului. Am scris în
mod special despre pericolele în care se afl˘a tinerii ¸si, de asemenea,
b˘arba¸tii c˘as˘atori¸ti atunci când dau aten¸tie special˘a tinerelor sau fe-
meilor c˘as˘atorite. Când am trecut oceanul în drum spre Europa, am
fost puternic mi¸scat˘a ¸si am scris avertismente speciale. Te aveam în
vedere pe tine ¸si pe al¸tii. Aceasta pentru a st˘avili cursul vie¸tii tale în
jos, ca s˘a po¸ti în puterea Dumnezeului lui Israel, s˘a te treze¸sti ¸si s˘a fi
b˘arbat, nu un obiect de joac˘a pentru diavol.
Diminuarea cre¸sterii spirituale prin gânduri senzuale.
Mi-a
fost ar˘atat c˘a, urmare a ispitirilor, tu nu po¸ti ridica în sus mâini
sfinte f˘ar˘a mânie ¸si îndoial˘a. Gândurile ¸si faptele tale ¸ti-au mutilat
str˘aduin¸tele; gândurile tale p˘amânte¸sti ¸si senzuale ¸ti-au pipernicit
cre¸sterea spiritual˘a. E¸sti departe de a fi b˘arbatul pe care Dumnezeu
dore¸ste ca tu s˘a fii ¸si nu vei putea întruni calit˘a¸tile necesare pentru
lucrarea pe care trebui s˘a o faci deoarece gândurile tale nu sunt
174