Page 194 - M

Basic HTML Version

190
M˘arturii cu privire la comportament sexual, adulter ¸si divor¸t
Când ¸ti-am spus c˘a nu po¸ti r˘amâne în familia mea, tu ai spus c˘a
dup˘a ce î¸ti vei face socotelile, ceea ce va dura cam o s˘apt˘amân˘a, vei
putea pleca. Îns˘a acest lucru a fost amânat sau neglijat pân˘a cam cu
dou˘a s˘apt˘amâni înainte de întoarcerea noastr˘a din Tasmania, ¸si apoi
în iulie am plecat la Cooranborg.
Acest lucru se poate opri aici. Nu se poate ca eu s˘a fiu privit˘a ca
cea care te ¸tine departe de casa ¸si familia ta. Cred c˘a a fost o gre¸seal˘a
chiar faptul c˘a te-am adus în familia mea. Am f˘acut acest lucru ca s˘a
te ajut, îns˘a nu pot da altora impresia c˘a noi te consider˘am un b˘arbat
vrednic de a fi angajat în aceast˘a lucrare sfânt˘a pe care Domnul mi-a
încredin¸tat-o. Nu pot l˘asa ca lucrurile s˘a apar˘a astfel, deoarece eu
sunt astfel, a¸sezat˘a într-o lumin˘a gre¸sit˘a.
Nu se poate ca eu s˘a par c˘a sunt de acord cu ceea ce faci tu cu
via¸ta ta de familie. Faptul c˘a ¸ti-ai p˘ar˘asit so¸tia ¸si copiii constituie
o ofens˘a la adresa lui Dumnezeu iar eu trebuie s˘a prezint lucrurile
a¸sa cum sunt ele în realitate, în fa¸ta pre¸sedintelui conferin¸tei din
care faci parte, fratele Williams. Speram ca tu s˘a-¸ti dai seama c˘a te
am˘age¸sti ¸si c˘a vei sim¸ti c˘a ai nevoie de poc˘ain¸t˘a. Îns˘a experien¸ta mea
de la Avondale ¸si povara care a fost pus˘a asupra mea acolo m-au
f˘acut s˘a suf˘ar mult; iar lucrurile cu privire la via¸ta ta din trecut mi-au
fost prezentate într-o lumin˘a mai clar˘a... Tu ai crezut c˘a vei primi
acreditarea ca pastor al Evangheliei îns˘a dac˘a aceasta ¸ti-ar fi fost
acordat˘a, cauza lui Dumnezeu ar fi suferit ocar˘a. Tu te-ai prezentat
ca fiind un b˘arbat care a gre¸sit, dar c˘a so¸tia ta a fost cea care a gre¸sit
mai mult. Nu ar fi trebuit s˘a o tratezi niciodat˘a a¸sa cum ai trata-o.
Te-ai purtat fa¸t˘a de micu¸tii t˘ai astfel ca so¸tia ta s˘a nu fac˘a altceva
decât s˘a se înstr˘aineze de tine. Inima ei a fost r˘anit˘a ¸si ea a fost
aproape h˘ar¸tuit˘a de disciplina tiranic˘a ¸si aspr˘a cu care ¸ti-ai st˘apânit
copiii.
Dup˘a ce ai renun¸tat la Fannie, tu te-ai îndr˘agostit de alta. Aceasta
[214]
arat˘a ce faci tu când se ive¸ste ocazia. Acorzi aten¸tie tinerelor fete
¸si astfel le câ¸stigi dragostea c˘aci dac˘a î¸ti propui, ¸stii s˘a fii foarte
atr˘ag˘ator. Toate aceste lucruri au trecut prin fa¸ta ochilor mei ¸si m-au
indignat. Nu pot ¸si nu voi p˘astra t˘acere în aceast˘a privin¸t˘a. M-am
hot˘arât ca ceea ce e¸sti de fapt, un om neprincipial, s˘a fie scos la
iveal˘a. Ideile tale cu privire la ceea ce ar trebui s˘a fie un cre¸stin nu
corespund principiilor expuse în Cuvântul lui Dumnezeu astfel c˘a