Page 82 - M

Basic HTML Version

78
M˘arturii cu privire la comportament sexual, adulter ¸si divor¸t
Întâi vor c˘auta s˘a le câ¸stige simpatia, apoi afec¸tiunea, apoi îi vor
determina s˘a calce Legea cea sfânt˘a a lui Dumnezeu. Cei care ¸si-
au întinat mintea ¸si sentimentele, îng˘aduindu-¸si ceea ce Dumnezeu
interzice, nu vor precupe¸ti nimic în a-L dezonora pe Dumnezeu prin
diverse fapte idolatre. Dumnezeu îi va l˘asa în voia pornirilor lor
de¸sarte.
Este necesar a ne p˘azi gândurile; s˘a ne îngr˘adim sufletul cu
sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu, ¸si s˘a fim foarte aten¸ti la fiecare
gând, cuvânt ¸si fapt˘a ca s˘a nu fim momi¸ti de p˘acat. Este necesar s˘a
ne p˘azim împotriva cultiv˘arii îng˘aduin¸tei pasiunilor josnice. Acestea
nu sunt roada gândurilor sau inimilor sfin¸tite.
Datoria poporului p˘azitor al poruncilor lui Dumnezeu este s˘a ve-
gheze ¸si s˘a se roage s˘a cerceteze Scripturile cu st˘aruin¸t˘a, s˘a ascund˘a
Cuvântul lui Dumnezeu în inim˘a ca s˘a nu p˘ac˘atuiasc˘a împotriva Lui
prin gânduri ¸si practici josnice, idolatre ¸si astfel biserica lui Dum-
nezeu s˘a ajung˘a demoralizat˘a ca bisericile c˘azute pe care profe¸tia
le prezint˘a ca fiind mânjite de necur˘a¸tie ¸si ur˘a. (
The Review and
Herald, 17
mai 1887 )
Preg˘ati¸ti pentru a fi lua¸ti la cer.
Trebuie s˘a existe un popor
care s˘a corespund˘a pentru a fi lua¸ti la cer, al c˘aror reprezentat este
Enoh. Ei a¸steapt˘a ¸si tânjesc dup˘a venirea Domnului. Lucrarea va
continua cu to¸ti cei care vor coopera cu Domnul Isus în lucrarea
de r˘ascump˘arare. El S-a dat pe Sine Însu¸si pentru noi, pentru a
ne r˘ascump˘ara din orice nelegiuire ¸si pentru a- ¸Si cur˘a¸ti un popor
deosebit, plin de râvn˘a pentru fapte bune. Dumnezeu le-a pus la
dispozi¸tie toate mijloacele pentru ca ei s˘a fie cre¸stini inteligen¸ti,
plini de cuno¸stin¸ta voii Sale, cu toat˘a în¸telepciunea ¸si în¸telegerea
spiritual˘a.
În¸telegerea teoretic˘a a adev˘arului este esen¸tial˘a, îns˘a cunoa¸sterea
nici a celui mai mare adev˘ar nu ne poate mântui, cuno¸stin¸ta noastr˘a
[87]
trebuie s˘a fie practic˘a. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie doar s˘a
cunoasc˘a voia Lui, ci trebuie s˘a o tr˘aiasc˘a în via¸ta zilnic˘a. Mul¸ti
vor fi îndep˘arta¸ti din num˘arul celor care cunosc adev˘arul pentru
c˘a nu sunt sfin¸ti¸ti prin acesta. Adev˘arul trebuie adus în inimile lor,
sfin¸tindu-le ¸si cur˘a¸tindu-le de orice lucru firesc ¸si senzual în via¸ta lor
cea mai intim˘a. Templul sufletului trebuie cur˘a¸tit. Toate tainele sunt
dezv˘aluite ca ¸si cum am fi în prezen¸ta lui Dumnezeu ¸si a îngerilor