Page 95 - M

Basic HTML Version

C˘alcarea poruncii a ¸saptea
91
cum se cuvine în familie, ¸si în comunitatea de oameni în mijlocul
c˘arei vie¸tuie¸ste ¸si s˘a fie considerat ca un om de treab˘a. Îns˘a oare
nu se în¸seal˘a singur gândind c˘a Cel Prea Înalt nu ¸stie ce face el?
Nelegiuirea sa este v˘azut˘a de Maiestatea cerurilor. Cel care este înalt
¸si prosl˘avit, a c˘arui slav˘a umple templul, vede ¸si cunoa¸ste chiar ¸si
gândurile ¸si inten¸tiile ascunse ale inimii celui care clac˘a Legea, care
se înjose¸ste prin sine însu¸si în v˘azul îngerilor cura¸ti, f˘ar˘a p˘acat, care
înregistreaz˘a toate faptele fiilor oamenilor. P˘acatul s˘au nu doar c˘a
este v˘azut, dar ¸si este consemnat de c˘atre îngerul raportor.
Cel care calc˘a Legea lui Dumnezeu poate merge înainte un timp
f˘ar˘a a fi cunoscut de ceilal¸ti; îns˘a, mai curând sau mai târziu, va fi
surprins descoperit ¸si condamnat. Oricine îndr˘azne¸ste s˘a calce Legea
lui Dumnezeu va sim¸ti pe propria lui piele c˘a „este pietroas˘a calea
celor strica¸ti.“ (
The Review and Herald, 8 martie, 1870
)
Ochiul atotv˘az˘ator al lui Dumnezeu.
Dac˘a ne-am obi¸snui cu
gândul c˘a Dumnezeu vede ¸si aude tot ce facem ¸si spunem noi ¸si ¸tine
un raport credincios al cuvintelor ¸si faptelor noastre ¸si c˘a odat˘a vom
sta fa¸t˘a în fa¸t˘a cu toate acestea, ne-am teme s˘a mai p˘ac˘atuim. Fie
ca tinerii s˘a nu uite c˘a oriunde s-ar afla, ¸si orice ar face, ei se afl˘a în
prezen¸ta lui Dumnezeu. Nimic din comportamentul nostru nu scap˘a
neobservat. Nu ne putem ascunde c˘aile de Cel Prea Înalt.
Legile omene¸sti, de¸si uneori sunt severe, sunt adesea înc˘alcate
f˘ar˘a a se descoperi acest lucru ¸si deci nepedepsite; îns˘a nu a¸sa stau
lucrurile în privin¸ta Legii lui Dumnezeu. Cel mai întunecat miez de
noapte nu îl poate acoperi pe cel vinovat. El se poate crede sigur
îns˘a pentru fiecare fapt˘a exist˘a martori nev˘azu¸ti. Chiar motivele
ascunse ale inimii sunt cunoscute cercet˘arii divine. Fiecare fapt˘a,
fiecare cuvânt, fiecare gând este însemnat ca ¸si când ar fi o singur˘a
[102]
persoan˘a în toat˘a lumea ¸si aten¸tia cerului este concentrat˘a asupra
acelei persoane. (
Patriarchs and Prophets, 217, 218
)
Pretin¸sii p˘azitori ai poruncilor — vinova¸ti.
Chiar unii dintre
cei ce pretind c˘a p˘azesc poruncile lui Dumnezeu sunt vinova¸ti de
p˘acatul adulterului. Ce a¸s putea spune oare pentru a le trezi sim¸turile
amor¸tite? Principiul moral pus la loc de cinste devine singura arm˘a
sigur˘a pentru suflet. (
Testimonies for the Church 2:352
)
Cu cânt este mai mare cuno¸stin¸ta, cu atât este mai mare
p˘acatul.
Nu to¸ti cei care pretind a p˘azi poruncile lui Dumnezeu î¸si
¸tin trupurile în cinste ¸si sfin¸tenie. Solia cea mai solemn˘a care a fost