Basic HTML Version
Avraam în Canaan
123
familia lui locuiau înc˘a acolo; iar iubirea neegoist˘a care îl mânase
pe Avraam s˘a-i scape de elami¸ti c˘auta acum s˘a-i salveze, dac˘a era
voia lui Dumnezeu, de furtuna judec˘a¸tii divine.
Cu profund respect ¸si umilin¸t˘a, el ¸si-a început mijlocirea: „Iat˘a,
am îndr˘aznit s˘a vorbesc Domnului, eu, care nu sunt decât praf ¸si
cenu¸s˘a“ (
Geneza 18, 27
). Nu era nici o încredere în sine, nici o mân-
drie a propriei sale neprih˘aniri. El n-a cerut vreo favoare pe temeiul
ascult˘arii sale sau al sacrificiilor pe care el le-a f˘acut, supunându-se
voii lui Dumnezeu. Fiind el însu¸si p˘ac˘atos, el a mijlocit totu¸si în
favoarea p˘ac˘ato¸silor. Un astfel de spirit vor da pe fa¸t˘a cei ce se vor
apropia de Dumnezeu. Totu¸si, Avraam a dat pe fa¸t˘a o încredere ca
a unui copil care se roag˘a unui tat˘a iubitor. El s-a apropiat de solul
ceresc ¸si cu c˘aldur˘a I-a prezentat cererea sa. De¸si Lot ajunsese un
locuitor al Sodomei, el nu se f˘acuse p˘arta¸s la nelegiuirile locuitorilor
ei. Avraam gândea c˘a în acel ora¸s, atât de populat, mai puteau fi ¸si
al¸ti închin˘atori ai adev˘aratului Dumnezeu.
[140]
¸Si, având în vedere aceasta, el a spus: „S˘a omori pe cel bun
împreun˘a cu cel r˘au ... departe de Tine a¸sa ceva ... departe de Tine!
Cel ce judec˘a tot p˘amântul nu va face oare dreptate?“ (
Geneza 18,
25
). Avraam n-a intervenit numai o singur˘a dat˘a, ci de mai multe ori.
Prinzând curaj pe m˘asur˘a ce cererile lui erau împlinite, el a continuat
pân˘a când a primit asigurarea c˘a, dac˘a numai zece oameni drep¸ti
s-ar fi aflat în ea, cetatea avea s˘a fie cru¸tat˘a.
Iubirea fa¸t˘a de sufletele pieritoare a inspirat rug˘aciunea lui
Avraam. Cu toate c˘a îi era scârb˘a de p˘acatele acelei cet˘a¸ti corupte,
el dorea ca p˘ac˘ato¸sii s˘a poat˘a fi salva¸ti. Profundul s˘au interes pentru
Sodoma ne înf˘a¸ti¸seaz˘a nelini¸stea pe care ar trebui s-o sim¸tim pentru
cei nepoc˘ai¸ti. Noi ar trebui s˘a cultiv˘am ur˘a fa¸t˘a de p˘acat, dar mil˘a ¸si
iubire fa¸t˘a de cei p˘ac˘ato¸si. De jur împrejurul nostru, sunt suflete ce
se cufund˘a într-o ruin˘a la fel de groaznic˘a ¸si lipsit˘a de speran¸t˘a ca ¸si
aceea care s-a ab˘atut asupra Sodomei. În fiecare zi timpul de prob˘a
al unora se sfâr¸se¸ste. În fiecare ceas unii trec dincolo de hotarul
îndur˘arii. ¸Si unde sunt oare glasurile de avertizare ¸si de îndemnare
care s˘a-l determine pe p˘ac˘atos s˘a fug˘a de aceast˘a îngrozitoare neno-
rocire? Unde sunt oare mâinile acelea întinse care s˘a-l trag˘a înapoi
de la moarte? Unde sunt oare aceia care, în umilin¸t˘a ¸si cu o credin¸t˘a
st˘aruitoare, s˘a mijloceasc˘a la Dumnezeu pentru el?