Page 147 - Patriarhi

Basic HTML Version

Distrugerea Sodomei
143
Dumnezeu ¸si mânia Sa“. Focul r˘azbun˘arii Sale era gata s˘a se aprind˘a
în valea Sidim.
Îngerii i-au f˘acut cunoscut lui Lot rostul misiunii lor: „Avem s˘a
nimicim acest loc, pentru c˘a a ajuns mare plângere înaintea Domnu-
lui, împotriva locuitorilor lui. De aceea, ne-a trimis Domnul, ca s˘a-l
[160]
nimicim“ (
Ver 13
). Str˘ainii pe care Lot se str˘aduise s˘a-i ocroteasc˘a
au f˘ag˘aduit acum s˘a-l apere pe el, s˘a-i salveze pe to¸ti membrii fami-
liei lui care vor fugi împreun˘a cu el din cetatea nelegiuit˘a. Gloata
obosise ¸si plecase, iar Lot merse s˘a-¸si avertizeze copiii. El le repet˘a
cuvintele îngerilor: „Scula¸ti-v˘a, ie¸si¸ti din locul acesta, c˘aci Domnul
are s˘a nimiceasc˘a cetatea“ (
Ver 14
). Dar lor li se p˘area c˘a el glume¸ste.
Fiicele lui erau influen¸tate de so¸tii lor. Ele erau destul de bine acolo
unde se g˘aseau. Nu puteau vedea nici o dovad˘a de primejdie. Totul
era a¸sa cum fusese mai înainte. Aveau averi mari ¸si nu credeau c˘a
este posibil ca frumoasa Sodom˘a s˘a fie nimicit˘a.
Lot se înapoie plin de triste¸te acas˘a ¸si relat˘a vestea nereu¸sitei
sale. Atunci îngerii i-au poruncit s˘a se scoale, s˘a-¸si ia nevasta ¸si cele
dou˘a fiice care înc˘a locuiau în casa sa ¸si s˘a p˘ar˘aseasc˘a cetatea. Dar
Lot z˘abovea. De¸si era zilnic întristat v˘azând faptele de violen¸t˘a, el
nu avea o în¸telegere clar˘a a nelegiuirii degradante ¸si resping˘atoare
ce se practica în cetatea aceea tic˘aloas˘a. El nu-¸si d˘adea seama de
categorica necesitate ca judec˘a¸tile lui Dumnezeu s˘a pun˘a cap˘at
p˘acatului. Unii dintre copiii s˘ai se alipiser˘a de Sodoma, iar so¸tia
sa refuza s˘a plece f˘ar˘a ei. Gândul de a-i p˘ar˘asi pe aceia pe care-i
pre¸tuia cel mai mult pe acest p˘amânt i se p˘area peste putin¸t˘a de
suportat. Era greu s˘a-¸si lase casa luxoas˘a ¸si toat˘a averea pe care o
adunase din munca sa de o via¸t˘a întreag˘a ¸si s˘a plece ca un pribeag
s˘arac. Nemai¸stiind ce s˘a zic˘a de durere, el z˘abovea, venindu-i greu
s˘a plece. Dac˘a n-ar fi fost îngerii lui Dumnezeu, to¸ti ar fi pierit în
ruinele Sodomei. Solii cere¸sti l-au luat pe el, pe so¸tia ¸si pe fiicele lui
de mân˘a ¸si i-au scos afar˘a din cetate.
Îngerii i-au l˘asat aici ¸si s-au întors în Sodoma, pentru a aduce la
îndeplinire lucrarea lor nimicitoare. Un altul-acela de care se rugase
Avraam — Se apropie de Lot.
În toate cet˘a¸tile câmpiei nu s-au aflat nici chiar zece oameni
neprih˘ani¸ti; dar, ca r˘aspuns la rug˘aciunea patriarhului, singurul om
care se temea de Dumnezeu a fost smuls de la pieire. Cu o vehement˘a
putere s-a dat porunca: „Scap˘a-¸ti via¸ta; s˘a nu te ui¸ti înapoi ¸si s˘a nu te