Page 300 - Patriarhi

Basic HTML Version

296
Patriarhi ¸si profe¸ti
risit: „ ¸Stiu c˘a el vorbe¸ste u¸sor“ (
Exodul 4, 14
). El a dat gre¸s în a-i
împiedica pe idolatri în sfidarea pe care ace¸stia au aruncat-o cerului.
[321]
[322]
[323]
Acela prin care a lucrat Dumnezeu în aducerea judec˘a¸tilor, atât
asupra egiptenilor, cât ¸si asupra zeilor acestora, a ascultat f˘ar˘a s˘a
schi¸teze vreun gest proclama¸tia rostit˘a înaintea chipului turnat: „Isra-
ele, iat˘a dumnezeul t˘au, care te-a scos din ¸tara Egiptului“ (
Exodul
32, 4
). El era acela care fusese cu Moise pe munte ¸si acolo privise
slava lui Dumnezeu ¸si v˘azuse c˘a în manifestarea slavei aceleia nu
era nimic din care putea s˘a fie f˘acut un chip. El a fost acela care a
schimbat slava aceasta cu înf˘a¸ti¸sarea unui vi¸tel. El, c˘aruia Dumnezeu
îi încredin¸tase conducerea poporului în lipsa lui Moise, a fost g˘asit
c˘a aprob˘a r˘azvr˘atirea lor. „Domnul de asemenea era foarte mâniat
¸si pe Aaron, a¸sa încât voia s˘a-l piard˘a“ (
Deuteronom 9, 20
). Dar, ca
r˘aspuns la mijlocirea arz˘atoare a lui Moise, via¸ta i-a fost cru¸tat˘a; ¸si,
în poc˘ain¸t˘a ¸si umilin¸t˘a pentru marele s˘au p˘acat, el a fost readus în
gra¸tia lui Dumnezeu.
Dac˘a Aaron ar fi avut curaj s˘a stea pentru ceea ce era drept,
indiferent de consecin¸te, el ar fi putut preveni acea apostazie. Dac˘a ¸si-
ar fi men¸tinut în mod neab˘atut ata¸samentul fa¸t˘a de Dumnezeu, dac˘a
i-ar fi reamintit poporului primejdiile de la Sinai, cum ¸si leg˘amântul
lor solemn cu Dumnezeu de a asculta de Legea Sa, r˘aul ar fi fost
oprit. Dar înduplecarea sa fa¸t˘a de cerin¸tele norodului ¸si asigurarea
calm˘a cu care el a pornit la îndeplinirea planurilor lor i-au f˘acut
s˘a aib˘a curaj pentru a merge mai departe în p˘acat, mai mult decât
pl˘anuiser˘a înainte în mintea lor.
Când Moise, reîntorcându-se în tab˘ar˘a, s-a confruntat cu r˘azvr˘a-
ti¸tii, mustrarea lui sever˘a ¸si indignarea manifestat˘a prin spargerea
tablelor sfinte ale Legii au fost puse de popor în contrast cu vor-
birea ¸si comportarea pl˘acut˘a a fratelui s˘au, astfel simpatia lor era
de partea lui Aaron. Pentru a se justifica, Aaron s-a str˘aduit s˘a-l
fac˘a pe popor r˘aspunz˘ator pentru sl˘abiciunea sa de a ceda cererii
lor; cu toate acestea, ei erau plini de admira¸tie fa¸t˘a de blânde¸tea ¸si
r˘abdarea lui. Dar Dumnezeu nu vede a¸sa cum v˘ad oamenii. Spiritul
de cedare al lui Aaron ¸si dorin¸ta sa de a se face pl˘acut le-au orbit
ochii fa¸t˘a de enormitatea crimei pe care el a aprobat-o. Atitudinea
sa, de a l˘asa ca influen¸ta sa s˘a-l duc˘a în p˘acat pe Israel, a costat via¸ta
a mii de oameni. În ce contrast fa¸t˘a de aceasta a fost atitudinea lui
Moise! În timp ce aducea la îndeplinire cu credincio¸sie judec˘a¸tile