Page 336 - Patriarhi

Basic HTML Version

332
Patriarhi ¸si profe¸ti
pot p˘ac˘atui f˘ar˘a s˘a fie pedepsi¸ti ¸si c˘a, întrucât au fost astfel onora¸ti,
Dumnezeu nu va fi atât de strict, încât s˘a pedepseasc˘a nelegiuirea
lor. Aceasta este o în¸sel˘aciune fatal˘a. Lumina cea mare ¸si marile
privilegii acordate cer s˘a se aduc˘a roade ale virtu¸tii ¸si sfin¸teniei pe
m˘asura luminii primite. Dumnezeu nu poate primi mai pu¸tin. Ma-
rile binecuvânt˘ari ¸si privilegii n-ar trebui niciodat˘a s˘a-l adoarm˘a pe
vreun om, s˘a-l fac˘a s˘a se simt˘a în siguran¸t˘a sau s˘a fie nep˘as˘ator. Ele
n-ar trebui niciodat˘a s˘a dea libertatea de a p˘ac˘atui sau de a-i face pe
cei care le primesc s˘a cread˘a c˘a Dumnezeu nu va fi strict cu ei. Toate
avantajele pe care le d˘a Dumnezeu sunt mijloace ale Sale, ca s˘a pun˘a
foc în spirit, zel în eforturi ¸si putere în aducerea la îndeplinire a
sfintei Sale voi.
Nadab ¸si Abihu nu fuseser˘a deprin¸si în tinere¸tea lor cu st˘apânirea
de sine. Pornirea spre îng˘aduin¸t˘a a tat˘alui, lipsa lui de hot˘arâre atunci
când era vorba de ce este drept, îl f˘acuser˘a s˘a neglijeze disciplinarea
copiilor. Fiilor s˘ai li se îng˘aduise s˘a umble cum le pl˘acea. Deprinde-
rea de a-¸si satisface poftele, cultivat˘a vreme îndelungat˘a, ajunsese
s˘a pun˘a st˘apânire pe ei în a¸sa fel, încât nici chiar r˘aspunderea pentru
slujba cea mai sfânt˘a, pe care o îndeplineau, nu avusese putere s˘a-i
scape de ea. Ei nu fuseser˘a înv˘a¸ta¸ti s˘a respecte autoritatea tat˘alui lor
¸si, de aceea, nu erau în stare s˘a-¸si dea seama de nevoia unei ascult˘ari
stricte fa¸t˘a de cerin¸tele lui Dumnezeu. Îng˘aduin¸ta gre¸sit˘a a lui Aaron
fa¸t˘a de fiii s˘ai i-a f˘acut s˘a ajung˘a obiectul judec˘a¸tii divine.
Dumnezeu voia s˘a înve¸te poporul c˘a trebuie s˘a se apropie de
El cu respect ¸si team˘a ¸si în felul stabilit de El. Dumnezeu nu poate
accepta o ascultare numai în parte. Nu era de ajuns ca, la acea or˘a
solemn˘a de închinare, APROAPE totul s˘a fie f˘acut dup˘a îndrum˘arile
Lui. Dumnezeu a rostit un blestem asupra acelora care se dep˘arteaz˘a
de poruncile Lui ¸si care nu fac nici o deosebire între ce este profan
¸si ce este sfânt. El declar˘a prin profet: „Vai de cei ce numesc r˘aul
bine ¸si binele r˘au, care spun c˘a întunericul este lumin˘a ¸si lumina
întuneric.... Vai de cei ce se socotesc în¸telep¸ti ¸si se cred pricepu¸ti ...
care scot cu fa¸ta curat˘a pe cel vinovat pentru mit˘a ¸si iau drepturile
celor nevinova¸ti.... Au nesocotit Legea lui Dumnezeu ¸si au dispre¸tuit
Cuvântul Sfântului lui Israel“ (
Isaia 5, 20-24
). Nimeni s˘a nu se
în¸sele pe sine cu gândul c˘a o parte din poruncile lui Dumnezeu
ar fi f˘ar˘a însemn˘atate sau c˘a El va accepta altceva decât ce a cerut.
Profetul Ieremia zice: „Cine a spus ¸si s-a întâmplat ceva f˘ar˘a porunca