Basic HTML Version
De la Sinai la Cade¸s
353
descoperise la Horeb. Ei primiser˘a mult˘a lumin˘a, întrucât fuseser˘a
martori oculari ai m˘are¸tiei, puterii ¸si îndur˘arii lui Dumnezeu; iar
necredin¸ta ¸si nemul¸tumirea f˘aceau ca vinov˘a¸tia lor s˘a fie mult mai
mare. Mai mult, ei se legaser˘a s˘a-L primeasc˘a pe Domnul ca Împ˘arat
al lor ¸si s˘a se supun˘a autorit˘a¸tii Lui. Cârtirea lor era acum adev˘arat˘a
rebeliune ¸si, ca atare, trebuia s˘a fie pedepsit˘a prompt ¸si în mod v˘adit,
dac˘a trebuia ca Israel s˘a fie sc˘apat de anarhie ¸si ruin˘a: „S-a aprins
între ei focul Domnului ¸si a mistuit o parte din marginea taberei“
(
Numeri 11, 1
). Cei mai vinova¸ti dintre nemul¸tumi¸ti au fost uci¸si de
fulgerele pornite din nor.
Plin de groaz˘a, poporul a strigat c˘atre Moise s˘a se roage Domnu-
lui pentru ei. El a f˘acut lucrul acesta ¸si focul s-a stins. În amintirea
acestei judec˘a¸ti divine, el a dat locului numele de Tabeera, „ardere“.
Dar r˘aul a ajuns în curând mai mare ca înainte. În loc s˘a-i fac˘a
pe supravie¸tuitori umili¸ti ¸si poc˘ai¸ti, pedeapsa aceasta teribil˘a p˘area
c˘a n-a f˘acut altceva decât s˘a sporeasc˘a ¸si mai mult cârtirile lor.
Pretutindeni, poporul se aduna la intrarea corturilor, plângând ¸si
v˘aitându-se. „Adun˘aturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui
Israel, i-a venit pofta, ba chiar ¸si copiii lui Israel au început s˘a plâng˘a
¸si s˘a zic˘a: «Cine ne va da carne s˘a mânc˘am? Ne aducem aminte
de pe¸stii pe care îi mâncam în Egipt ¸si care nu ne costau nimic, de
castrave¸ti, de pepeni, de praji, de ceap˘a ¸si usturoi. Acum, ni s-a uscat
sufletul; nu mai este nimic! Ochii no¸stri nu v˘ad decât mana aceasta»“.
În felul acesta, ei î¸si manifestau nemul¸tumirea fa¸t˘a de hrana ce le
era dat˘a de Creatorul lor. Totu¸si ei aveau dovezi neîntrerupte c˘a ea
era corespunz˘atoare nevoilor lor, c˘aci, cu toate greut˘a¸tile pe care le
îndurau, nu era nici un suferind în toate semin¸tiile lui Israel.
Inima lui Moise s-a întristat. El mijlocise ca Israel s˘a nu fie
nimicit, chiar dac˘a urma¸sii s˘ai ar fi putut astfel ajunge o mare na¸tiune.
În iubirea sa pentru ei, el se rugase ca mai bine s˘a fie ¸sters numele
[380]
s˘au din cartea vie¸tii „decât s˘a fie l˘asa¸ti s˘a piar˘a“. Pentru ei riscase
totul, ¸si acum acesta era r˘aspunsul. Toate necazurile lor, chiar ¸si
suferin¸tele lor imaginare, le puneau pe seama lui; iar cârtirile lor
tic˘aloase îi f˘aceau îndoit de grea povara grijii ¸si a r˘aspunderii, sub
care se cl˘atina. În necazul s˘au, era ispitit s˘a nu mai aib˘a încredere
nici în Dumnezeu. Rug˘aciunea lui era aproape o plângere: „Pentru
ce mâhne¸sti Tu pe robul T˘au ¸si pentru ce n-am c˘ap˘atat eu trecere
înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg? De