Page 512 - Patriarhi

Basic HTML Version

508
Patriarhi ¸si profe¸ti
din robia egiptean˘a ¸si ar˘ata în viitor, c˘atre Jertfa care-i putea sc˘apa
din robia p˘acatului. Când Mântuitorul ¸Si-a dat via¸ta pe Golgota, în-
semn˘atatea Pa¸stelui a încetat; ¸si, pentru amintirea acestei întâmpl˘ari,
a fost rânduit˘a Sfânta Cin˘a, pe care Pa¸stele o preînchipuise.
Dup˘a Pa¸ste urma S˘arb˘atoarea azimilor, care ¸tinea ¸sapte zile.
Prima zi ¸si a ¸saptea zi erau zile de adun˘ari sfinte, când nu trebuia s˘a
se fac˘a nici o lucrare de serv. În a doua zi a s˘arb˘atorii I se aduceau
lui Dumnezeu primele roade ale recoltei anului. Orzul era cea dintâi
cereal˘a din Palestina, ce d˘adea în copt pe la începutul s˘arb˘atorii. Un
snop din cerealele acestea era leg˘anat de preot în fa¸ta altarului lui
Dumnezeu, ca semn al recunoa¸sterii c˘a totul este al Lui. Numai dup˘a
ceremonia aceasta era îng˘aduit˘a strângerea recoltei.
[540]
La cincizeci de zile dup˘a aducerea celor dintâi roade venea
Ziua Cincizecimii, care mai era numit˘a ¸si S˘arb˘atoarea seceri¸sului
sau S˘arb˘atoarea s˘apt˘amânilor. Ca expresie a recuno¸stin¸tei pentru
cerealele preg˘atite ca hran˘a, se aduceau înaintea lui Dumnezeu dou˘a
pâini dospite ¸si coapte. Cincizecimea dura numai o zi, care era
consacrat˘a serviciului divin.
În luna a ¸saptea venea S˘arb˘atoarea corturilor, sau a roadelor.
S˘arb˘atoarea aceasta recuno¸stea bel¸sugul lui Dumnezeu în produsele
livezilor de pomi roditori, ale viilor ¸si ale livezilor de m˘aslini. Era
cea mai mare adunare de s˘arb˘atoare a anului. P˘amântul î¸si d˘aduse
bel¸sugul, recolta era adunat˘a în hambare, fructele, untdelemnul ¸si
vinul erau puse în magazii, cele dintâi roade fuseser˘a consacrate, iar
acum poporul venea cu partea lui de dovezi de recuno¸stin¸t˘a fa¸t˘a de
Dumnezeu, care îi binecuvântase atât de îmbel¸sugat.
S˘arb˘atoarea aceasta trebuia s˘a fie un îndemn la bucurie. Avea loc
curând dup˘a Ziua cea mare a isp˘a¸sirii, în care se primise asigurarea c˘a
nelegiuirile lor nu vor mai fi amintite. Fiind împ˘aca¸ti cu Dumnezeu,
veneau acum înaintea Lui pentru a-I recunoa¸ste bun˘atatea ¸si pentru
a-L l˘auda pentru îndur˘arile Lui. Lucr˘arile seceri¸sului fiind terminate
¸si preocup˘arile pentru noul an neîncepând înc˘a, poporul era liber de
griji ¸si se putea bucura în voie de timpul acela pl˘acut ¸si sfânt. Cu
toate c˘a numai ta¸tilor ¸si fiilor le era dat˘a porunca de a se înf˘a¸ti¸sa la
s˘arb˘atoare, pe cât era posibil ei erau totu¸si înso¸ti¸ti de toat˘a familia,
iar de ospitalitate aveau parte ¸si slugile, levi¸tii, str˘ainii ¸si s˘aracii,
c˘arora li se zicea un „bun venit“.