Page 602 - Patriarhi

Basic HTML Version

598
Patriarhi ¸si profe¸ti
pentru to¸ti aceia care I se predau Lui. Sunt mul¸ti cei pe care El îi
cheam˘a în pozi¸tii de r˘aspundere în lucrarea Sa, deoarece au un duh
umil ¸si dispus s˘a înve¸te. În providen¸ta Lui, îi aduce în situa¸tii în care
s˘a înve¸te de la El. El vrea s˘a le descopere lipsurile lor de caracter ¸si
tuturor acelora care caut˘a ajutorul Lui le va da putere s˘a-¸si îndrepte
gre¸selile.
Dar Saul, bizuindu-se pe înalta sa pozi¸tie, L-a dezonorat pe Dum-
nezeu prin necredin¸t˘a ¸si neascultare. Cu toate c˘a fusese umil ¸si ne-
îngâmfat la începutul chem˘arii sale, succesul l-a f˘acut încrez˘ator în
sine. Chiar prima izbând˘a din timpul domniei sale îi stârnise mândria
inimii, iar aceasta era cea mai mare primejdie a sa. Vitejia ¸si talentul
militar pe care le desf˘a¸surase la eliberarea cet˘a¸tii Iabes-Galaad au
stârnit entuziasmul întregii na¸tiuni. Poporul î¸si onora împ˘aratul ¸si
uita c˘a el nu era decât unealta prin care lucrase Dumnezeu. ¸Si, cu
toate c˘a la început Saul I-a atribuit lui Dumnezeu onoarea, mai târ-
ziu ¸si-a atribuit sie¸si slava. A pierdut din vedere dependen¸ta lui de
Dumnezeu ¸si în inima lui s-a îndep˘artat de Domnul. În felul acesta
s-a preg˘atit calea pentru p˘acatul încumet˘arii ¸si pentru nelegiuirea de
la Ghilgal. Aceea¸si încredere oarb˘a în sine l-a f˘acut s˘a lepede mus-
trarea lui Samuel. Saul l-a recunoscut pe Samuel ca fiind un profet
trimis de Dumnezeu; de aceea ar fi trebuit s˘a primeasc˘a mustrarea
chiar dac˘a nu putea s˘a vad˘a c˘a p˘ac˘atuise. Dac˘a ar fi fost dispus s˘a-¸si
recunoasc˘a gre¸selile, aceast˘a experien¸t˘a amar˘a s-ar fi dovedit ca un
ad˘apost pentru viitor.
Dac˘a atunci Domnul S-ar fi dep˘artat pentru totdeauna de la Saul,
nu i-ar mai fi vorbit prin profetul S˘au, încredin¸tându-i o îns˘arcinare
special˘a, pentru ca s˘a poat˘a îndrepta astfel gre¸selile trecutului. Când
cineva care m˘arturise¸ste a fi copil al lui Dumnezeu devine neglijent
în împlinirea voin¸tei Lui ¸si, prin aceasta, îi influen¸teaz˘a ¸si pe al¸tii s˘a
devin˘a nelegiui¸ti ¸si s˘a dispre¸tuiasc˘a poruncile Domnului, mai este
totu¸si cu putin¸t˘a ca gre¸selile sale s˘a fie transformate în biruin¸te, dac˘a
prime¸ste mustrarea cu adev˘arat˘a zdrobire de inim˘a ¸si se întoarce
la Dumnezeu cu umilin¸t˘a ¸si credin¸t˘a. Adesea, smerirea înfrângerii
se dovede¸ste o biruin¸t˘a, prin aceea c˘a ne arat˘a cât de pu¸tin capabili
suntem s˘a împlinim voia lui Dumnezeu f˘ar˘a ajutorul Lui.
Când a fugit de mustrarea trimis˘a prin Duhul cel Sfânt al lui
[634]
Dumnezeu ¸si a st˘aruit în înc˘ap˘a¸tânata lui îndrept˘a¸tire de sine, Saul a
lep˘adat unicul mijloc prin care Dumnezeu putea s˘a lucreze pentru