Basic HTML Version
682
Patriarhi ¸si profe¸ti
Timp de aproape un an dup˘a abaterea sa, David a tr˘ait într-o
oarecare siguran¸t˘a, dup˘a cum se p˘area; nu se ar˘ata nici un semn al
dezaprob˘arii din partea lui Dumnezeu. Dar
[724]
sentin¸ta divin˘a plana deasupra lui. Repede ¸si sigur se apropia
ziua judec˘a¸tii ¸si a r˘aspl˘atirii, pe care nici un fel de poc˘ain¸t˘a nu le pu-
tea înl˘atura — chin sufletesc ¸si ocar˘a ce urmau s˘a întunece întreaga
lui via¸t˘a de pe p˘amânt. Aceia care, ar˘atând spre exemplul lui David,
încearc˘a s˘a mic¸soreze vinov˘a¸tia propriilor p˘acate, s˘a înve¸te din ra-
portul biblic c˘a drumul p˘acatului este chinuitor de greu. Chiar dac˘a
s-ar întoarce, asemenea lui David, de la calea lor cea rea, urm˘arile
p˘acatului, chiar ¸si în via¸ta aceasta, se va vedea c˘a sunt amare ¸si greu
de suportat.
Dumnezeu voia ca istoria c˘aderii lui David s˘a serveasc˘a drept
avertizare, ca nici chiar aceia pe care El i-a binecuvântat ¸si favorizat
foarte mult s˘a nu se simt˘a în siguran¸t˘a ¸si s˘a neglijeze rug˘aciunea ¸si
vegherea. ¸Si a¸sa a ¸si fost cu aceia care, în umilin¸t˘a, au c˘autat s˘a înve¸te
lec¸tia pe care Dumnezeu vrea s˘a o dea. Genera¸tie dup˘a genera¸tie,
mii de oameni au ajuns în felul acesta s˘a-¸si dea seama de primejdia
în care se aflau ¸si ei fa¸t˘a de puterea ispititorului. C˘aderea lui David,
om atât de mult onorat de Dumnezeu, a trezit în ei neîncredere fa¸t˘a
de eul personal. Ei ¸si-au dat seama c˘a numai Dumnezeu poate s˘a-i
sus¸tin˘a prin puterea Lui, prin credin¸t˘a. ¸Stiind c˘a în El sunt puterea ¸si
siguran¸ta lor, s-au temut s˘a fac˘a chiar numai un pas pe terenul lui
Satana.
Chiar înainte ca sentin¸ta divin˘a s˘a fi fost rostit˘a împotriva lui,
David a început s˘a culeag˘a roadele p˘acatului. Inima lui David nu
mai avea lini¸ste. Chinul sufletesc pe care l-a îndurat în tot timpul
acesta este scos în eviden¸t˘a în
Psalmii 32
. El zice:
«Ferice de cel cu f˘ar˘adelegea iertat˘a ¸si de cel cu p˘acatul acoperit!
Ferice de omul c˘aruia nu-i ¸tine în seam˘a Domnul nelegiuirea
¸Si în duhul c˘aruia nu este viclenie!
Cât˘a vreme am t˘acut, mi se topeau oasele de gemetele mele
necurmate,
C˘aci zi ¸si noapte mâna Ta ap˘asa asupra mea;
Mi se usca vlaga, cum se usuc˘a p˘amântul de seceta verii»
(
Ver 1-4
).