Basic HTML Version
R˘ascoala lui Absalom
701
groz˘aviile ei, nu ar fi avut loc. Acum st˘atea în puterea lui Ioab ca,
[744]
dintr-o lovitur˘a s˘a-l nimiceasc˘a pe promotorul tuturor acestor rele.
„ ¸Si a luat trei s˘age¸ti în mân˘a ¸si le-a înfipt în inima lui Absalom....
Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groap˘a mare din mijlocul
p˘adurii ¸si au pus peste el o gr˘amad˘a foarte mare de pietre.“
Astfel au pierit instigatorii r˘ascoalei din Israel. Ahitofel a murit
de propria sa mân˘a. Prin¸tul Absalom, a c˘arui frumuse¸te fusese mân-
dria lui Israel, a fost r˘apus în floarea tinere¸tii, trupul lui mort aruncat
într-o groap˘a ¸si acoperit cu o gr˘amad˘a de pietre, ca semn de ocar˘a
ve¸snic˘a. În cursul vie¸tii sale, Absalom î¸si în˘al¸tase un monument
scump în valea împ˘aratului, dar unicul semn care ar˘ata mormântul
lui era acea gr˘amad˘a de pietre din pustie.
Capul rebeliunii fiind ucis, Ioab ¸si-a anun¸tat prin sunet de trâm-
bi¸t˘a o¸stirea, s˘a nu-i mai urm˘areasc˘a pe fugari, ¸si s-au trimis îndat˘a
soli, ca s˘a duc˘a ve¸sti împ˘aratului.
Str˘ajerul care era pe zidul cet˘a¸tii, privind c˘atre câmpul de b˘at˘alie,
a descoperit un om care alerga. Curând a fost v˘azut înc˘a unul. Când
cel dintâi s-a apropiat, str˘ajerul i-a spus împ˘aratului, care a¸stepta
lâng˘a poart˘a: „Alerg˘atura celui dintâi pare c˘a e a lui Ahimaa¸t, fiul lui
¸tadoc“. ¸Si împ˘aratul a zis: „Este un om de bine, ¸si aduce ve¸sti bune“.
Ahimaa¸t a strigat ¸si a zis împ˘aratului: „Este bine de tot!“ S-a închinat
înaintea împ˘aratului cu fa¸ta la p˘amânt ¸si a zis: „Binecuvântat s˘a fie
Domnul, Dumnezeul t˘au, care a dat în mâinile noastre pe cei ce
ridicau mâna împotriva domnului nostru împ˘aratul“. La întrebarea
îngrijorat˘a a împ˘aratului: „Tân˘arul Absalom este bine, s˘an˘atos?“,
Ahimaa¸t a dat un r˘aspuns nel˘amurit.
Al doilea sol a venit strigând: „S˘a afle domnul meu, împ˘aratul,
vestea cea bun˘a! Ast˘azi Domnul ¸ti-a f˘acut dreptate, sc˘apându-te din
mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta“. Din nou s-a auzit din
gura împ˘aratului întrebarea care-l fr˘amânta: „Tân˘arul Absalom este
bine, s˘an˘atos?“ Nefiind în stare s˘a ascund˘a vestea cea rea, solul a
r˘aspuns: „Ca tân˘arul acesta s˘a fie vr˘ajma¸sii domnului meu, împ˘aratul,
¸si to¸ti cei ce se ridic˘a împotriva ta, ca s˘a-¸ti fac˘a r˘au!“ Era de ajuns.
David nu a mai întrebat nimic, ci, cu capul plecat, „s-a suit în odaia de
sus a por¸tii ¸si a plâns. Pe când mergea, zicea: «Fiul meu Absalom!
Fiul meu, fiul meu, Absalom! Cum n-am murit eu în locul t˘au!
Absalom, fiul meu, fiul meu»“.
[745]