Page 94 - Sfaturi pentru o slujire cre

Basic HTML Version

90
Sfaturi pentru o slujire cre¸stin˘a eficient ˘a
Conduc˘atorul, câ¸stigând noi membri pe parcursul înaint˘arii.
Idem, 4
august 1891
.
Noi avem doar pu¸tin timp pentru a duce lupta, apoi, Domnul
Hristos va veni, iar aceast˘a scen˘a a r˘azvr˘atirii se va încheia. Atunci,
ultimele noastre eforturi vor fi pentru a lucra împreun˘a cu Domnul
Hristos ¸si pentru înaintarea Împ˘ar˘a¸tiei Sale. Unii dintre cei care au
stat în prima linie a b˘at˘aliei, împotrivindu-se cu zel r˘aului care venea,
au c˘azut la datorie. Al¸tii au privit cu triste¸te la eroii c˘azu¸ti, dar nu au
avut timp s˘a-¸si înceteze lucrarea. Ei trebuiau s˘a strâng˘a rândurile,
s˘a ia steagul din mâna cuprins˘a de moarte ¸si, cu o putere înnoit˘a,
s˘a apere adev˘arul ¸si onoarea lui Hristos. Trebuie s˘a ne împotrivim
p˘acatului ¸si puterilor întunericului ca niciodat˘a mai înainte. Timpul
cere din partea celor ce cred adev˘arul prezent o activitate energic˘a
¸si hot˘arât˘a. Ei trebuie s˘a prezinte adev˘arul atât prin înv˘a¸t˘aturi, cât ¸si
prin exemplu.
The Review and Herald, 25 octombrie 1881
.
Domnul îi cheam˘a acum pe adventi¸stii de ziua a ¸saptea din orice
localitate s˘a I Se consacre ¸si s˘a fac˘a tot ce pot mai bine, potrivit
cu împrejur˘arile, pentru a ajuta în lucrarea Lui.
Testimonies for the
Church 9, 132
.
Inactivitatea nep˘as˘atoare ¸si religia nu merg mân˘a în mân˘a, iar
cauza marii noastre lipse în via¸ta de credin¸t˘a ¸si în experien¸ta noastr˘a
spiritual˘a este inactivitatea în lucrarea lui Dumnezeu. Dac˘a nu sunt
folosi¸ti ¸si dac˘a nu sunt pu¸si mereu în mi¸scare, mu¸schii trupului
nostru sl˘abesc. Tot a¸sa este ¸si cu natura spiritual˘a. Dac˘a vre¸ti s˘a
fi¸ti puternici, trebuie s˘a v˘a exercita¸ti capacit˘a¸tile.
The Review and
Herald, 13 martie 1888
.
Trebuie s˘a fim ni¸ste lucr˘atori sârguincio¸si. Un om lene¸s este o
fiin¸t˘a nenorocit˘a. Dar ce scuz˘a poate fi adus˘a pentru inactivitatea
în marea lucrare pentru îndeplinirea c˘areia Domnul Hristos ¸Si-a
dat via¸ta? Dac˘a nu sunt exercitate, însu¸sirile spirituale înceteaz˘a s˘a
existe, iar planul lui Satana este ca ele s˘a moar˘a. Întregul cer este
angajat în mod activ în lucrarea de preg˘atire a unui popor pentru a
doua venire a Domnului Hristos în lumea noastr˘a, iar „noi suntem
împreun˘a-lucr˘atori cu Dumnezeu“. Sfâr¸situl tuturor lucrurilor este
aproape. Acum este ocazia noastr˘a de a lucra.
Idem, 24 ianuarie
1893
.
[85]