Page 329 - Sfaturi pentru s

Basic HTML Version

Urm˘arile p˘acatului nutrit
Cel mai puternic bastion al viciului din lumea noastr˘a nu este
via¸ta imoral˘a a p˘ac˘atosului abandonat sau a proscrisului infam; ci
este via¸ta aceluia care de altfel pare virtuoas˘a, onorabil˘a ¸si nobil˘a, dar
în care un p˘acat este nutrit, un viciu este îng˘aduit. Pentru sufletul care
se lupt˘a în secret împotriva vreunei ispite uria¸se, tremurând, chiar
pe marginea pr˘apastiei, exemplul cuiva de felul acesta constituie
cea mai puternic˘a momeal˘a spre p˘acat. Acela care, înzestrat fiind cu
concep¸tii înalte, încalc˘a cu bun˘a ¸stiin¸t˘a unul dintre preceptele Legii
sfinte a lui Dumnezeu ¸si-a pervertit darurile nobile într-o atrac¸tie spre
p˘acat. Geniul, talentul, simpatia, chiar ¸si faptele bune ¸si generoase
pot deveni cursele lui Satana pentru a ademeni alte suflete ¸si a le
aduce aproape de pr˘apastia nimicirii atât pentru via¸ta aceasta, cât ¸si
pentru cea viitoare. (
Thoughts From the Mount of Blessing, 94, 95
(1896)
).
[299]
325